Cand vii la mine
de Camil Petrescu
Cand vii, atat de rar, la mine.
Micuta frumoasa
Si neastamparata
Ca jocul unei albe soratine,
Faci toate poznele prin casa.
Cu o nerusinare dumnezeiesc de goala,
Cobri din pat
Si toate le arunci distrata
Ca dupa tine, casa
Pare devastata de rascoala.
Cu gesturi curgatoare
Si incete
Dinaintea oglinzii mari cat un perete
Imi incerci palariile pe rand
Surzand vreunui launtric gand,
Facandu-mi cu ochiul,
Cristalul argintiu iti dedubleaza frumusetea.
Ceva mai serioasa,
Dar tot atat de goala,
Imi rascolesti sertarele
Si coala dupa coala,
Imi cercetezi cu luare-aminte,
Dar absenta
Manuscrisele.
Adevaru-i ca privesti in ele
Cat esti de mititica
Asa cum uneori citeste
Cate-o pisica grava si cu aer studios
(Tu care nu stii o vorba romaneste)
Si pe urma le arunci pe jos.
Fara frica
Iti plimbi chemarea furmusetii
Nesatios nepasatoare,
Cum iti plimba crinul stralucirea,
Tu cu cat mai mica,
Cu atat mai invingatoare.
Si cand ai obosit
Si toate-n casa au devenit mai reci,
Vii iar langa mine,
Uitand ca te sculasesi sa pleci.
...................................................
Vezi, Kicsikem, mi-e greu sa mai aleg
insa cu-un dram de truda inteleg
Cum tu mi-ai rascolit nu numai casa,
Ci cugetul intreg.
Dar iata,
Mi-ai incalcit tot rostul intr-atat,
incat cand vrei sa pleci de-acum,
Te-ncurci intre firele gandirii mele
Ca o pisica prinsa-n firele de lana,
Pe care le-a desfacut imprudenta,
Jucandu-se cu ele.
Si, tarziu, cand obosesti,
Ramai,
Mi-adormi in suflet
Ca un semn inchis in carte,
La locul tau,
Micuta si cuminte,
Ca un mic pacat de moarte.
Cand vii la mine
Aceasta pagina a fost accesata de 2554 ori.
