Cantec de lebada

Cantec de lebada

de Camil Petrescu



Ne-am impacat din nou...
Si privirile noastre-au obosit
De darul tarziului ecou,
De noua si calda zvarcolire luminoasa.

Stam culcati in iarba proaspata si grasa,
La marginea padurii.
Si privim tacuti, printre ultimii copaci,
Apusul Soarelui.

De fapt, totul pruveste acum spre soare.

Caci printre trunchiurile umede si negre,
Astrul care moare,
Canta (cum poate)
Iluminand cu sange si aur
Dealuri verzi.
Padurile si cerul albastru:
Un cantec fantastic de lebada.

Oh! Rochia ta alba de muselin
E prea usoara.
Pentru trupul modelat si plin,
Pentru sufletele noastre impovarate.

Cantecul de lebada
(Printre copaci negri)
A incetat
Si-acum astrul,
Un cadavru rosu, rotund,
Cade.
E tarziu.
Padurile au devenit aproape albastre...
S-a facut racoare.

De-acum se va stinge si ce a intarziat in privirile noastre.

Nelinistea coboara frematand in amandoi
Sufletele tremura ca apele seara.
Creste dinlauntru un suras de moarte:
Cine se va ridica - cel dintai - dintre noi?






Cantec de lebada


Aceasta pagina a fost accesata de 1182 ori.
{literal} {/literal}