Cocorul
de Camil Petrescu
Lumii intregi in fundul marii
pesti si bivoli cu burti albe,
creste lungi de os si salbe
ca-ntr-o racla-n fundul marii.
Aripi reci, si nici un gand,
peste goluri tremurand...
zbor de pasare uitata
deznadejde-ntarziata...
Nici un reazam pentri mine
mor privile-nainte.
Poarta calatoare
cand te voi ajunge?
Esti sortita oare
ochiul sa te-alunge,
inca mai departe
risipita-n moarte?
Tu din larg imi creste
stea, zvacnit de peste
ca sa ma un semn
zborul sa-mi indemn.
Nu-i nici zi, nici noapte...
Unde sunt cei sapte?
Vraja ferecata
te desface-odata.
Dorm de mult in urma.
leganata turma,
somn de bucurii,
morti inca de vii.
Cel putin imi spune
de mai sunt pe lume
neamuri de cocori,
daca-i vad in zori.
Albi cocori cu oase crude
suri cocori cu fulgi si pene,
veciniciei paparude
leac micimii pamantene.
Goluri mari se intretaie,
mers de vulpe calea-mi taie,
cercuri mari, fara repaos
cresc din alburiul haos.
Gandul care m-a pornit
nu cumva se va fi stins?
Aripa ce m-a desprins
nu cumva s-o fi oprit?
Poarta, calatoare poarta,
prinde largurilor toarta,
da-mi tacere si odihna,
da-mi mormant de soare-n tihna.
Cocorul
Aceasta pagina a fost accesata de 2588 ori.
