Inaltare

Inaltare

de Camil Petrescu



Trei zile viscol turbat
Gonind de dupa dealuri
Orice urme de viata,
Ne-a inchis cu totu-n gropi,
Dar, milostiv, ne-a aparat
Cu mugete, cu furii si cu snopi
Taiosi de pulbere de gheata
Mai bine decat orice paza.
Asa ne-a dat prilejul binefacator
Sa ne-ametim.
In scurgerea de timp arida,
Cu-amarul narcotic al cartilor de joc
La lumina unui strasnic foc
Din vatra scobita in taiuz
Ca o firida.

E drept ca a scutit pe bucatari
Ca sa-si mai rupa
Zadarnic salele,
Urcand spre deal cazanele cu supa.

Si azi e liniste si soare.

In jurul nostur peste line valuri
De vai fugare
Si peste umerii prelungi de dealuri
E alb
E numai alb
Ca-ntr-un tinut alpin
Cu grija asezat
Sub un clopot de clestar curat
Prin a carui transparenta ideala
Trec razele cu straluciri ca de beteala.

Si parca dintr-o data
Atatea adaposturi si transee
Au disparut
Sub o povara proaspat uriase,
Afanata, cu ocol,
Care carpeste toate si le-ncheie
Sub unduiri de alb,
De alb imens de gol.

Pe nesfarsita departare
De azuriu si tafii luminoase albe,
Zburdalnice punand salbe,
Imbatate
Se zbenguie, s-alearga razele de soare,
In zapada
Curata ca petalele de crin,
In zapada suava,
Ca glasul unui clopotel de-argint
In zapada usoara si plapanda
Ca veselia unui bolnav,
S-a taiat de-acum
Cu lopetile
O partie larga ca un drum.

Soldatii au iesit din gropi gramada,
Si-nconjurand cazanul,
Ca niste cersetorid e treaba
Care nu cer si nu intreaba,
Cu gesturi potolite, cu rupturi de vorba,
Cu bratu-ntins,
Pe rand si-asteapta portia de ciorba.

Si dupa ce tot insul si-a umplut
Cutia de conserve,
Adunata parca din noroi,
O tine lung la gura
Si soare
Ca din mainile de zgura
Oarbe
Ca din mainile umflate
Si cu crapaturi de carne vie.

Asa cum sunt:
In picioare cu ramasite de poinci si carpe,
Sau cu bocanci cascati de rupti,
Fara camase
Pe trupurile negre si golase,
Barbosi si supti
Si cu mantale vitreg de usoare
Pe care focul
(Spre jar s-au tot impins de frig in somn)
Cu pofta lui groteasca

Le-a forfecat pe nesimtite,
Le-a zdrentuit
Cu hilare! chenare negre,
Ca niste fracuri jerpelite,
De tigani, prin cafenele cersetori,
Bolnavi de galbinare,
Cu ochi ratacitori
Si istoviti de moleseala tifosului,
Bietii soldati
Par niste animale de caverna
Cu care razele se joaca
Viclene si copilaroase
In nevinovatia lor eterna.

Cate unul
Din cand in cand ridica ochii rosii
Umflati si-ntaratati de fum,
Ca sa cuprinda-n ei din albul nesfarsit...
Si
Repede-ametit
Se uita-n jur sa vada
Dac-ar putea cumva sa sada.

Sar zapada,
Ca si visurile albe,
Se topeste
De ea daca te razimi,
De ce nu e, cum oare sa te-agati?
Tot in picioare deci,
Duce din nou cutia la gura
Si soarbe
Iar zeama i se scurge si sclipeste pe mustati.
.............................................................

Spre nesfarsite vai de alb
Pe care raze calde se-alearga ireal
Mi-am ridicat
Greoaiele perdele ale sufletului...
Si-n ei
Ca intr-o camaruta alba de spital,
A navalit usoara,
Imponderabila
Bucuria luminoasa de afara.

Iar peste tot
E-atata alb si nou
De-mi pare
Ca-i azi o ideala-aniversare.

Caci de mult.
Aci la marginea vietii,
Subt binevoitoarea lumina siderala,
Nu mai traim in timp
Si calendarul
A reintrat in forma lui astrala.
O!
In tot ce-a mai ramas urat
Nu-i decat
O scurta carantina pentru vesnicie.
E-n treacat peste noi un nor
Se-ntuneca usor
Zapada a devenit mai rece, albastrie,
Doar pe o parte de podis
A ramas un luminis
De lab in soare,
Ca un nimb indepartat de aratare.

Pe nesimtite
Spre inaltimi nebanuite
Ne-am ridicat parca pe-o treapta,
Caci iata
Privelistea apare deodata
Ca o momeala de dincolo, stranie,
Un inceput de danie
Din nemurirea care ne asteapta.






Inaltare


Aceasta pagina a fost accesata de 943 ori.
{literal} {/literal}