Mars greu

Mars greu

de Camil Petrescu

De nopti intregi luptam din greu
Cu praful sec si setea
Cu departarea neagra si perfida.
Ni-e trupul in sudoare fiert,
Si-adanc prin tarana lichida,
Ca printr-un vad de helesteu,
Taram picioarele
Istovitor,
Inert.
Si ca o caravana prin desert,
Care se pierde sufocata
in norii de nisip ratacitor,
Prin negura de pulbere uscata,
De-abia mai rasuflam
Caci din greoaie valuri sure,
Care ne-apasa tot mai greu pe casca,
in nari ni s-au clocit depozite impure,
Ca ramasite-n filtrurile vechi.
Treptat
Pe pleoape, pe obraji si pe urechi
Ni s-a cernut o masca
De catifea de praf,
Ce se coboara-adeseori
Pe ochii moi de lacrimi de urdori.

Cu toate ca besicile ne-nfig in carne tinte
Sleiti noi ducem inainte
Picior dupa picior,
impleticit
Staruitor.
Nu stim
Nici unde mergem,

Nici unde ne gasim.
Alaturea de fiecare dintre noi
La dreapta sau la stanga,
in fata sau in spate
Sunt altii,
De care ne lovim mergand,
Cand ranita alaturea ne-abate.
De nopti intregi prin pulberea uscata
Si mai inecacioasa decat fumul,
Marsaluim spre miazazi
Si
Cu cat mai mult inaintam
Cu-atat mai lung e drumul.
Sleiti de seva, sclerozati
Si sufocati de-atata mers in turma,
Noi ne miscam impinsi din urma,
Cum valurile unui rau se-mping
La vale unul pe-altul;
Si pe soseaua grea de praf
Ne scurgem in coloana, fara soapte
Ca apa unui fluviu in noapte.
inaintam necontenit fara s-ajungem,
Desi lasam in urma noastra
Paduri si sate
Culcate, inecate-n intuneric.
Truditi de-o sete arzatoare de holeric,
in noaptea fara de hotar
Miscam intr-una,
Aproape in zadar.
Din cand in cand,
Cand traversam vreun pod,
Simtim pe rand,
Picioarele scapate din navod.
intindem pentr-o clipa gatul
Si iarasi ne reluam taritul
Comun, de urias miriapod.

Tarziu, spre-a doua zi,
Cand prinde sa se stinga al noptii candelabru
Un martor ar inmarmuri:
Multimea adormita in coloane
Se misca totusi ritmic si macabru,
Ca o strigoica incaputare de organe.
Sunt zorile sau prafu-a devenit mai alb?
Iesim cumva din haos?
Un suierat
A descarcat magnetul
Care lega tiranic caravana.
Pentru repaos,
Coloana
S-a prabusit in marginea soselei,
Ca o fantosa careia i-ai scos scheletul.
Ca-n tintirim
Ne ingropam,
Ne odihnim
Si fara nici o vorba ne privim
Cu fete descompuse de cadavre,
Schimband surasuri palide de javre
Domesticite, pocaite, resemnate.
Cum praful a-nceput sa cada,
Ce e parelnic abur sa se vada,
Si cum zacem asa gramada,
Multime
De brate si picioare anonime,
in fragezimea zorilor de roua
Sub razele prelungi de rasarit,
Din departare de-ai privi,
Ti s-ar parea ca-n santul lung a navalit
O specie gigantica si noua
De viermi masivi si cenusii,
Un alt semnal,
Noi tresarim
Si iar pornim.
Cativa nu pot sa se mai scoale.

Zadarnic ofiteri
Ie dau tarcoale,
Strigand la ei.
Li-s ochii albi ca scrumul
Si trebuie sa-i creada.
Raman pe langa santuri presarati.
Ca o cireada
Care-si presara trecerea prin sat,
Nepasatoare lepadand resturi, dovada,
Coloana uriasa inseamna-n urma drumul
Cu cadavre de soldati sfarsiti ca scrumul.




Mars greu


Aceasta pagina a fost accesata de 2187 ori.
{literal} {/literal}