Repaosul

Repaosul

de Camil Petrescu


Cum soarele, prea rosu, cazuse peste culmi,
Am strabatut paduri necunoscute
(Tufisuri incalcite printre ulmi sau plaiuri cu stejari batrani)
infrigurati, cu baionetele la arma
Si armele intepenite-n mani.
Urcam pe drumul plin de bolovani,
Lasand in spate cea din urma zi,
Pandeam, panditi de negurile serii.
Gandind la fiecare bot de deal:
Aci va fi


Si-acum suntem in marginea de sat
Dintr-un taram necunoscut si-apropiat.
Din culmi impadurite,
Reci obarsii,
A coborat
Paraul cu pietroaie mari de munte.

In inserarea fumurie
Se-negureaza orice amanunte
Casutele de var
Au singure contururi dibuite.
Ici, colo-n largul departarii
Pe coasta ard lumini-
Tradand, in sura ceata,
Doar banuite locuri cu viata.
Pe drumul plin de praf si seara
Au coborat spre noi
Si ne privesc infiorati
Copii, femei ingandurate,
Mosnegi cu mana-n barba.
Soldatii in repaos,
S-au tolanit pe iarba.
La lumina vie si scurta-a lumanarii
Comandantii enervati consulta hartile,
Cu buzele uscate si ochii dilatati
Noi asteptam.
Privind in toate partile.
Alaturi baionetele sclipesc
Ca niste ochi egali si siguri.
In inserarea vaporoasa,
Ca o lanterna rotunda de foita rosie
Deasupra dealului impadurit, apare mare
Luna.
Lungit pe spate o privesc

Cum se ridica luminand mirata,
Descreste tot mai galbena
Si mai tarziu
E cea de totdeauna.
Ti-aduci aminte seara minunata,
Seara ireala de august,
Dupa-masa la masute de bambus.
In parcul englezesc,
Ca-ntr-un decor superb de vis
Luna de argint
Pe-un cer de sticla albastrie
Forfeca cu gratie contururi,
Pentru fiecare ram si floare
Forme dedublate,
De alb si negru
Si parcu-ntreg cu arabescuri albe-negre
Parea subt bolta cerului
in golul clar
Ca subt un clopot magnific de clestar.
Eu iti priveam extatic
Silueta si ovalul pur
Si iti ghiceam adancul ochilor in umbra,
Caci toate se lamureau
Subt transparente draperii de intuneric
Si limpezimi lunare
Priveam cu totii luna
Si fara sa gandesti,
intamplator, iti amintesti?
Ai murmurat, ai frematat,
O paranteza luminoasa
A fluturat spre necuprinsu-albastru:

"Si cei ce se tarasc pe campuri de bataie!"
O, fara sa presimti ce drumuri se-ntretaie,
Un zambet vag ai ridicat spre astru.
Acum cand totul s-a sfarsit de mult
Cand am pierdut din mana
Misteriosul fir,
Uitat de mine insumi si de toti,
Barbos, murdar, cu ghetele-ncarcate de tarana
-Iata,
Privesc de-aicea astrul,
Ca sa-mi resfranga totusi
Raza privirii tale
Oricum, oricand,
La fel induiosata.




Repaosul


Aceasta pagina a fost accesata de 1758 ori.
{literal} {/literal}