Trecutul
de Camil Petrescu
Ci dincolo de zona blestemata-a mortii,
Peste catunele incremenite de pe vale,
Departe peste albe culmi,in fund departe,
Mai departe decat chiar departarea
Esti tu,
E lumea existentei tale,
De care nu,oricat de-adanca zarea
Ma desparte,
Ci infinitul fara sprijin,fara toarte
il urcam invinsi,invinsi il coboram.
Caci de acest metal,
Taios si imaterial,
in fiecare clipa sufletu-mi sfaram.
ti-adeseori,
Privind sfios prin tainicul crenel de lut,
Ca printr-un ochi de geam,
imi pare
Ca printr-un magic dioram
Privesc alt taram.
Esti tu acolo ...
O,numai daca mai traiesti,
Caci nici un semn de-acolo nu ne-ajunge,
Nici vesti,
Nici pasari,
Nici un calator
Nu vine de la voi ratacitor,
Ci numai nevazute priviri,
Explozii de obuze si de mine
Ropote de gloante.
Esti tu acolo!
Ma las incet pe patul meu de crengi uscate
Si de mucigaite zdrente adunate...
Aice-a parasit de-atata vreme,
Inconjurat de oameni parasiti,
Paduri pustii si zone blestemate
Surad descurajat si palid,
Caci nadejdea mea se teme
Sa bata
La poarta temului ce va fi.
Traim aici o iarna de speranta moarte:
Nu stiu nici daca voi trai
Nici cine va trai din cei ce ma-nconjoara
Si tu
Atata estid e departe
Ca ma-nfioara
Taioasa lama-a clipei care vine,
Dar setea mea de tine
Intoarsa scurt de stratul transparent al zonei
Ca de privirea captusita a Gorgonei
Te cere naucita amintirii.
O, noaptea-omoratoare-a despartirii...
Noaptea cea din urma, iubito,
Pe care mana nevazuta a iubirii,
Simtind ca pentru veci se curma
Mistuitorul vis,
Cu o vointa grea - de dincolo - ne-a daruit-o.
......................................
Goniti din munti
Truditi, infranti
Si cu picioarele ranite de noroi,
Grabim pe malul Oltului umflat de ploi.
Ni-s ochii arsi de crude naluciri
Si-auzul plin de focuri de baraj,
Caci am luptat pe margini de genuni.
Si-acum
Cum simturile grele de dezastre,
Ca o turma
Decimata, risipita pe sosea.
Catre limanul ratacirii noastre
Grabim prin negurile care-ncet se cern,
Privind neincetat in urma...
Pe malul Oltului murdar,
Greoi,
Nepasator, inconstient, etern
Gonim, storsi de puteri,
Prin marginea padurii
De-acuma dusmanoase
Spre care aruncam priviri fricoase,
Adeseori sunandu-ne-n auz
Fosnitul frunzelor
Ca vajaitul aspru de obuz,
Dar fericita grija afortelor obscure
Te-aduse-atunci in calea
In targul cu casute sure,
In vila-acea alba pe sosea...
........................................
Alaturati, imbratisati,
Privim de la fereastra
Sfasietoarea agonie de afara
Si-n dezolarea care ne-nconjoara
Iubirea noastra,
Citeste osandita, ca-ntr-o carte.
Paralizati privim de la fereastra.
In cugetele noastre toarce-aceeasi moarte.
Soldatii tot mai trec.
Soldatii groi,
Infranti, greu istoviti, murdari
De sange si noroi,
Soldati grabiti, urmandu-se-n tacere,
Carute cu fugari
Pe drumul desfundat de ploi,
Gospodarii mizere,
Atata cat incape
Sub covaltir de rogojini,
Se scurg la vale pe paraul de noroi
Ca arbori dezradacinati pe ape,
In sus, pe deal, treptat s-aprind lumini...
Ma-ntrebi nelinistit de sunt la inamic,
Spre tine, palid ochii mi-i ridic
Fara sa zic o vorba -
Caci langa noi
Depozitele ard incendiar,
Taind al mortii sur lintoliu
Cu tipete, cu zvarcoliri de flacari
Si-amurgul innegrindu-l funerar
Cu flamuri negre si prelungi de doliu.
Alaturati, imbratisati, privim de la fereastra.
(Rasfrangeri aurii cadeau pe geam.
Gonit de moarte
Tot mai aproape de tine ma strangeam)
Mintea amara revederea noastra.
Tarziu spre miezul noptii,
Tot asteptand s-aud batai in poarta,
Cumplitele batai in poarta
Menite, pentru veci, sa ne desparta,
Incerc
Sa ma desfac din arzatorul cerc,
In care ma taraste ametitor iubirea.
Am riceput nenduplecatul adevar
Caci drumurile noastre se despart
Dar
Esti goala pe sofaua de brocart,
Pe jumatate ingropata
In faldurile aramii si moi de par.
Rasfrangerile flacarilor uriase
Ilumineaza cu minciuna lor trufase
Si dau o molcoma caldura
Iatacului de vis,
Cu spaime ocolit
Inchis,
Pe care, cu toata agonia din natura
Incrancenata moarte l-a ingaduit.
Inmarmurit de-atata frumusete,
Ingenuncheat alaturea de tine
De-obrajii-ti albi
Si cu miros de fragi si de fanete,
Mi-alatur, imi lipsesc obrajii
De-obrajii-ti albi ca de petale
De nufar alb plapand,
Tremurand
Mi-alatur, imi lipsesc obrajii,
Dar iata ca din nou ca-ntaia oara
Garoafa-nsangerata-a gurii tale
Ispititoare ca un fruct in miez de vara
Aduna oarbele cinemari din mine
Rastoarna-n clipa zodia.
Natang
Te frang
Si buzele mi-alerg infrigurat
Pe umerii imbietori ca rodia,
Pe sani cu zbateri de suspin.
Infiorat, iesit din minti
Ma-ntorc, aman, raman,
Imi plimb obrajii pe macii infloriti pe san.
Pe pantecele cu fragezimi si unduiri de crin,
Pe carnea-aceatsa, alba, calda,
De-atatea nopti in lacrime sfintita,
Imi plimb obrajii, setea mea neostoita.
Acum cand plec
Innebunit de frumusetea ta,
In simturi sa te iau cu mine-as vrea.
Lasandu-ti buzele sa arda
Pe gura,
Pe care poate pan' la ziua
Sarutul mortii va pecetlui-o.
Palpitand cu unduiri de coarda
Te dai c-o deznadejde ce dezmiarda
Ultim dar
Rasplata-a clipei, har,
Te zbuciumi intr-un lung adio.
Tarziu si cand
Am stors din clipa daruita totul
M-arunc in noaptea nesigura
In haul necunoscut
Care e din nou un inceput.
............................................
Esti, tu, acolo...
O, dincolo, de -aceasta blestemata vale
E lumea existentei tale.
Dar numai in trecut de te mai pot ajunge.
Caci nici un vis nu prinde-a trece
Prin lancezeala-mi sumbra
Fara ca dara, alba umbra
Sa nu-l alunge.
O, nici un pas spre tine
Nici mana
N-o pot intinde fara s-o retrag zdrobita!
Dar setea mea de tine, izul amar al beladonei
Intoarsa scurt, de apa tare-a zonei,
In adapost
(Din nou, adanc in lut)
Ca un uliu se-abate spre ce-a fost,
Cu furie te smulge din trecut,
Si cere simturilor amintirea ta.
Dorinta mea
Din amintiri, din resturi,
Sa te reconstruiasca-ar-vrea,
Caci nu-i un colt din trupul tau de nea,
Nici unul dintre darnicele gesturi
Sa nu-mi apara-acuma chinuitor de clar...
Sfasietor ca pe un alt habotnic
Sfant Antoniu
Ma-mbie si ma rascoleste iar
Surasul tau de sange si ivoriu,
Miezul tau de rotunzimi gingase,
Mireasma-ti de femeie patimase.
Aci in umeda mea groapa,
Unde soarta de plumb m-apasa ca o pleoapa,
Smintit eu te doresc, te cer de la un mort ecou,
Te vreau aicea, vie sa respiri.
Si, ca tine, crescut din nicairi.
Zanatec, te dezbrac din nou,
Din nicaieri vreau trupul tau.
Dospeste setea mea de tine...
C-un chiot, ce din hauri vine
Iuresul dorintei creste-n hau.
Si toata furmusetea ta tresalta
Sub iscusita amintirii dalta.
Trecutul
Aceasta pagina a fost accesata de 3680 ori.
