Radu Beligan - Camil Petrescu

Radu Beligan - Camil Petrescu

de Camil Petrescu



In adolescenta mea socoteam dramaturgia lui Camil Petrescu -  intr-o vreme in care opera lui isi facuse drum in literatura, dar se afla inca departe de prestigiul si de respectul meritat, iar publicul larg abia daca o cunostea - printre faptele de gandire si de arta care ridica pulsul vietii noastre spirituale. Cunosteam pe de rost pasaje din dramele, din piesele, din poeziile lui. Reflectam pe atunci, adesea, la soarta acestui scriitor pretuit de o familie restransa de cititori, la piesele sale, subiect neistovit de impotriviri si glume in presa de mare tiraj. Retinusem dintr-o confesiune facuta lui Felix Aderca, in Marturia unei generatii, un strigat de furie si de disperare: "Nu mai scriu nimic, nu sunt nici rentier, nici autor strain. Poti sa aduni zece ani note, sa faci piese si sa incerci rezistenta materialului pe care-l ai, din momentul in care incepi s-asterni piesa pe hartie ... esti fara nicio perspectiva. Am lucrat la Danton sase luni, zi de zi ... uneori pana la 18 ore pe zi. Am facut 60.000 lei datorii, in timpul acesta ministerul mi-a acordat 10.000 lei ajutor pentur tiparirea lui Danton: "atat cat costa, in doua copii, numai transcrisul la masina". Durerea din marturisirea asta m-a urmarit, m-a obsedat mult timp.
Mai tarziu, prin vara lui 1955, cand scrierile lui Camil Petrescu fusesera tiparite in sute de mii de exemplare, iar creatia sa se impusese admiratiei unanime, insa Danton, opera lui capitala, continau sa ramana nejucata, ii spuneam la capatul unei conversatii, pe faleza de la Eforie, ca, daca vreodata ajung director la National, am sa determin reprezentarea piesei.
In 1970, la numai cateva luni de zile dupa instalarea mea, includeam in repertoriul de perspectiva al primei scena aceasta piesa. Stiam ca ma angajez la un lucru greu, dar eram departe de a banui dificultatile pe care aveam sa le intampin. Stiam ca Nationalul va trebui sa realizeze teatral o scriere reputata ca nereprezentabila, stiam ca montarea ei presupune o uriasa investitie de energie intelectuala si morala, stiam ca va trebui sa obtin adeziunile unor interpreti de prima marime pentru roluri secundare. M-am incapatanat insa, mentinandu-mi proiectul si implinindu-l cu toate riscurile. "Cu toate riscurile" nu-i un termen exagerat. Fiindca pentru a duce la capat lucrarea lui Danton a fost necesar sa aman alte spectacole, starnind animozitatea unor scriitori, regizori si interpreti si, mai cun seama, sa lipsesc publicul Nationalului, in rastimpul unor stagiuni, de premierele asteptate, cerute, necesare.
Satisfactia aceea de a fi redat teatrului romanesc un text de intaia marime, intr-un spectacol care face sali arhipline. Din astfel de bucurii se intretine viata unui animator, confruntat ceas de ceas cu datoria de a alcatui un repertoriu de tinuta si obligatiile productiei curente, cu aspiratiile drepte sau nedrepte ale trupei, cu necesitatile legitime sau birocratice ale administratiei, cu principiile indraznete ori spiritul intarziat al opiniei teatrale.
Danton e o reusita care ma incurajeaza pe un drum de initiative.
In spectacol il interpretez pe Robespierre, rol extrem de important teoretic, personaj despre care se vorbeste mereu, dar care rosteste putine replici si e mai mult o prezenta scenica decat o traire, decat o evolutie. Nici din punct de vedere al disponibilitatilor mele artisitce nu-i tipul de erou pe care-l pot usor intruchipa. Am acceptat totusi sa-l joc pe Robespierre pentru ca socoteam ca n-am dreptul sa stau departe intr-un spectacol, angajand intreg ansamblul, si pentru ca era ispititoare ideea de a-mi descoperi mie insumi si altora posibilitatea de a acoperi si altfel de roluri decat cele care-mi sunt in mod organic apropiate.
Pe Robespierre l-am interpretat - in orice caz, aceasta a fost linia pe care m-am straduit s-o urmez - ca pe o individualitate fascinata, uneori pana la orbire, de idealul unor transformari menite sa puna capat, odata pentru totdeauna, injustitiei, si pentru care orice compromis cu realitatea, fie el si provizoriu, impinge constiinta la retractari si degradari.
Cu alte cuvinte, am incercat sa subliniez ca severitatea lui Robespierre decurge dintr-o fidelitate fata de idee si ca legea interioara dupa care se conducea era nemiloasa nu numai pentru cei ce o suportau, dar si pentru el, cel ce o aplica. Fraa sa atenuez tot ceea ce era nemasurata ambitie, eroare, culpa fata de omenie in pozitia sa intelectuala, fara sa ascund anumite deficiente temperamentale, am lasta totusi sa se vada ca flacarile pasiunii sincere, splendide, in care si pentru care a ars unul dintre protagonistii Revolutiei de la 1789.


Radu Beligat - Intre acte, op. cit., pag. 185-188




Radu Beligan - Camil Petrescu
Radu Beligan - Camil Petrescu


Aceasta pagina a fost accesata de 383 ori.
{literal} {/literal}