Act venetian - Actul 1 - Scena 1

de Camil Petrescu

Personaje:

Pietro este un barbat ca de 40 - 50 de ani, inalt, nas puternic, gura mare, nervozitate barbateasca, impulsiv. Da o impresie de loialitate, de profunda si aspra bunatate, poruncitoare. Nici el, ca si Alta, nu poarta peruca epocii. Trecutul lui de fost sclav si pirat ii e acum intiparit pe fata, care pare sa fi fost angelica in adolescenta. Are un fel de sinceritate moale in voce, rapida, gandita, care incurajeaza uneori pe partener. O teribila detenta nervoasa, spontana ca o hotarare irevocabila, face din el un om in lupta, coplesitor. Atunci privirea lui devine de otel. Fata lui paralizeaza prin paloarea ei insasi pe adversar. Pare mult mai mare la trup, decat e, fiind proportional si cu autoritate. Aparent foarte calm si echilibrat, dar numaidecat se ghiceste in el o fierbere interioara fara egal. Gandeste lucid pana si in clipele de febra.

Alta, femeie de o frumusete nelinistitoare, voinica dar mladioasa, cu miscarile senzuale. Are ochii mari in cearcane vinete, care ii dau un aer de profunda melancolie cand priveste staruitor, fara sa vorbeasca. Fiecare fraza o precede cu privirea, asa ca pare ca vorba nu repeta decat ce au spus intai ochii.

Nicola e un fel de urias tacut, parca mereu incruntat. Vorbeste numai cat e nevoie, rar de tot se ilumineaza la fata ca un copil, dar numaidecat apoi se intuneca si devine din nou acelasi urias tacut.

Cellino, un tanar si frivol nobil 
 
 

ACTUL I
 

Sala cea mare, in stil Renastere usor modificat, a palatului Pietro Gralla, la Venetia, in ultimii ei ani de republica independenta. Aspect monumental. Ferestre cu tendinta ogivala in fund, intre ele o usa duce spre loggia palatului, deschisa spre Canale Grande, alte doua usi in dreapta, acestea masive, cu frontoane bogat sculptate, cu blazoane colorate, duc spre apartamente, iar in stanga o singura usa, la mijloc, mai mare, duce spre intrare Peretii au chenare mari de lemn sculptate care incadreaza picturi din scolile venetiene La fel tavanul sculptat impartit in patrate numeroase e pictat. Pardoseala este de marmora alba, asternuta in parte cu somptuoase covoare orientale De altfel, dupa obiceiul Venetian, mobilele si accesoriile sunt mai curand orientale si bogate, cu exceptia unei mese mari masive si doua jilturi din scoala lui Palladio, adica linii simple cu rauri bogat sculptate, forma dulap. O femeie de marmora incadrata in coltul stang al salii. Pe masa tot ceea ce este necesar scrisului si un gong frumos lucrat.

Spre vecernie, soarele cade spre apus incendiind sus ferestrele si toata Venetia privita din loggia; jos, in salaa insa e mai curand o lumina egala si linitsita.

La ridicarea cortinei, mobila a fost data putin la o parte ca sa se aseze pe jos vreo 17 corabii in miniatura, opt albastre, noua rosii. Doua paravane scunde de tot, verzi, inchipuie tarmurile unei stramtori in care sunt cuprinse navele.

Intr-un jilt, Pietro, concentrat, judeca situatia. Are la indemana un baston lung, subtire cu care da indicatii lui Nicola. Acesta, in genunchi, alaturi, asteapta miscarile poruncite.
 

Scena I

Pietro, Alta, Nicola
 

Pietro (catre Nicola, dupa un timp de reflexie): Schimba, apropie tarmurile Rosiile pe o coloana, albastrele pe doua coloane

Nicola (sobru, in genunchi): La ce departare?

Pietro: Opt leghe departare

Nicola: Opt leghe, Signor? Dar atunci mai este de folos una din coloane?

Pietro (potrivind inca navele cu bastonul): Nicola, nu castiga pe mare decat cei indrazneti Cei care fac pe dos decat se asteapta, dupa incercarea trecuta, dusmanul Acum, suntem inspre amurg. Coloana din stanga trece intre soare si navele dusmane, in timp ce coloana din dreapta incepe foarte prudenta lupta, pentru ca sa dea timp navelor invaluitoare sa ajunga in pozitie de tragere Apoi imediat vireaza si ea (face semn cu bastonul si asteapta ca Nicola sa execute ceea ce ii spune).

Nicola: Daca Ali-Reis face greseala asta inseamna, Signor, ca ati avut un mare noroc.

Pietro: Norocul ar fi al Venetiei, Nicola.

Alta: (intr-o rochie de casa, se intrerupe din brodat si priveste zambind focul): Se intampla vreodata, Pietro, sa se petreaca lucrurile aidoma asa cum le calculezi la acest joc?

Pietro: Vrei sa spui, vrei sa intrebi, daca vreunul din planurile de acasa se brodesc pentru situatii reale? (surade melancolic) Foarte rar, Alta. Numai cand indurarea Domnului adie ca un zvon si sta ca o tacere intre corabiile tale. Rar. Atunci, folosul e insa atat de mare, incat merita sa faci ore intregi acasa astfel de presupuneri Mi s-a intamplat de trei ori in viata acest lucru si atunci au fost cele mai mari biruinte ale mele (face semn sa stranga si dupa ce servitorul a strans navele) Nicola pune doua rotii langa tarm (dupa ce Nicola face intocmai, el arunca o esarfa neagra paralel cu tarmul, vasele fiind in lungimea lor lipite de esarfa si astfel cuprinse intre ea si tarm) Unsprezece nave albastre in coloana, cinci vase rosii impotriva lor tot in coloana.

Nicola (executa si priveste cu ochi stralucitori, surade beat de amintire): Isola Nera ?

Pietro (surazand linistit): Isola Nera, Nicola (catre Alta) Acest plan mi-a reusit intocmai. A fost cea mai indrazneata, cea mai sangeroasa si cea mai bine rasplatita dintre toate biruintele mele. intaia pe care am castigat-o pentru Ordinul Cavalerilor de MAlta. Acum 12 ani. Eram foarte tanar, nu implinisem treizeci de ani si foarte greu Consiliul Ordinului aprobase sa mi se dea comanda acelei mici escadre. Kheir Pasa se intorcea din GibrAltar cu 11 corabii de linie si 14 nave capturate. Am facut planul in cabina mea, mai intai cu acest servitor credincios al meu Nicola, de care nu m-am despartit nici cand am cazut sclav impreuna cu el, la Barbaresci. Am pus doua vase lipite de insula, bine ascunse cu verdeata (le arata). Am trimis cea mai repede nava a mea inaintea lor, prefacuta cu iscusinta in corabie de negot, cu tunurile toate ascunse cand i-a vazut, ea s-a intors, speriata, credeau ei, si ei s-au luat grabiti dupa ea intreaga lor coloana a defilat pe langa Isola Nera. Atunci s-au descarcat dintr-o data cele 60 de tunuri de la tribord in timpul acesta, noi am atacat capul coloanei care trecuse de insula A fost un macel pe care nu-l poate uita nimeni.

Nicola (urias naiv): Pe Pasa l-ati ucis cu mana voastra, Signore si asta a suparat pe cavaleri.

Pietro: Aveam cu el o veche socoteala, de cand eram sclav la Alger. Ucisese trei sute de femei si copii, cand cu asediul cetatii, ca represalii

Nicola (incalzit dar copilaros): Ce a fost cand ne-am intors cu toata prada si cu 1400 de sclavi, eliberati, acasa. Ardeau focurile si chiuiau oamenii de-a lungul Maltei ca la nunta cand treceam incet pe langa ei. S-au facut slujbe in toate bisericile Marele Maestru al Ordinului v-a imbratisat plangand in portul Lavallette. V-au mai dat vreo doua cordoane.

Pietro (il priveste lung): Nicola, ce s-a intamplat de vorbesti astazi? (bagatelizand) Atunci m-a facut Papa conte roman (aruncand bastonul si luandu-i mainile) Dar, Alta, iarta-ma, iti vorbim de lucruri atat de putin femeiesti. Ce te pot interesa aceste planuri de lupta, care din nenorocire in Venetia de azi nu mai intereseaza nici pe marinari?

Alta (cu un suras feminin): Nu Pietro, nu vorbi asa. Ma jignesti. Asemenea explicattii ma prind cum nu poti sa-ti inchipui. Tot ceea ce priveste viata ta e pentru mine ca o carte pe care as citi-o de zeci de ori. Sunt foarte mandra ca sunt sotia ta iar increderea pe care mi-o arati ma maguleste si mai mult. Mai ales acum cand te pregatesti sa dai o noua batalie. intaia ta batalie pentru Venetia.

Pietro (mirat): Dar am mai luptat pentru Venetia, Alta.

Alta: Da, stiu ca baiat tanar, simplu marinar. Nu, vorbesc de cand ai revenit aici, chemat la comanda flotei. De cand ai parasit MAlta. Chiar voiam sa te intreb un lucru pe care nu-1 inteleg. Mi-ai vorbit totdeauna cu foarte multa prietenie de Keir-Bey si acum aflu ca l-ai ucis cu propria ta mana. (asteapta un raspuns)

Nicola (razand naiv): Numai pe Keir 1-a omorat? Cand se infurie nu mai tine socoteala de nimic. De cate ori ajungeam cate o corabie straina, sarea cel dintai pe puntea ei, impreuna cu noi. Putini scapau cu viata dintre cei de pe ea (Alta asculta cu groaza si admiratie) Am invatat amandoi de la necredinciosi sa lucram cu palosul. Dar pe cand eram la cavaleri, a fost ranit la bratul drept era atins osul si s-a vindecat greu. Atunci a invatat sa lupte si cu mana stanga, dar numai cu spada si pe urma a ajuns sa lupte cu amandoua mainile, de i s-a dus vestea peste toata marea cea de jos, si vorbeau toti cu spaima ca de o minunatie.

Pietro: Vad, Nicola, care vorbesti atat de rar, ca vorbesti acum ceea ce nu trebuie, si nu spui tocmai ceea ce s-ar fi cuvenit sa-i spui Signorei. Am ucis cu mana mea pe bunul nostru prieten Keir-Bey?

Nicola: Iertare, Signor, dar mintea mea zapacita e mai cu luare aminte la altele, decat e in stare sa dea o lamurire cinstita.

Pietro: Nu, Alta, e mare pacat sa-i confunzi. Keir din Alger era un crestin renegat, un olandez care se turcise dupa ce fusese cel mai sangeros corsar si intrase in pirateria barbareasca numai ca apoi sa fie facut pasa de catre sultan.

Alta (candida): Dar ce deosebire este intre corsari si pirati?

Pietro: E foarte mare, Alta, corsarii sunt pirati crestini care lupta si prada corabiile necredinciosilor cum sunt de pilda Cavalerii Ordinului Sf. Ion de la MAlta.

Alta (uimita): Dar atunci, Pietro, ai fost si tu putin pirate.

Nicola (cu umeri voinici si cumsecade): Corabii am jefuit noi destule ca odata am mers aproape de Bosfor dar n-am luat cu noi barbatii, femei si copii decat ca sa putem face apoi schimb cu sclavii crestini.

Pietro (lamureste incurcat): Era necesar ca sa putem face apoi schimb cu sclavii crestini.

Alta (cu o voce moale ca un suras): Ai fost pirat, Pietro (razand), ai fost un groaznic pirate. Dar cum se deosebeau cei doi Keir?

Pietro (cu oarecare duiosie): Keir-Bey era un batran arab din Damasc, de foarte mare neam si mare carturar. Dar ce om de omenie. Din primul ceas, ca sa nu ma despart de Nicola, i-am spus ca suntem frati sa-l cumpere si pe el. S-a uitat cu ochii buni la noi si l-a cumparat si pe el. A fost ca un parinte pentru noi patru ani si jumatate cat am stat la el. Am invatat multe de la acest om sa dezleg probleme de algebra, sa spun pe de rost poemele lui Zohair. ii transcriam cartile de algebra si ii ajutam la cazanele si oalele lui de alchimist daca nu murea luand din greseala otrava in loc de medicament, ne elibera, desigur asa, urmasul lui ne-a vandut lui Keir de la Alger, sef de pirati care ne-a suit pe galera.

Alta: Mai sunt galere si acum?

Pietro: Se mai gaasesc desigur destule. Keir folosea si panze si rame. Cand scadea vantul pe mare, atunci el cu ramele lui era stapan. Am stat sub corabie, aproape inlantuit de scandura, gol, alaturi de Nicola si alti patruzeci, timp de sase luni, aproape zi si noapte Ne batea vataful cu bicele pe pielea goala. Mai tarziu a descoperit ca sunt un bun pilot si m-a dezlegat de la rame. Dar tot in lanturi ma tinea si tot ma biciuia. Din caine nu ma scotea. Mi-a ajutat insa faima de pilot bun. Niste sclavi care ochisera o barca mare trasa la iernat m-au chemat sa fug cu ei, caci altfel le era frica pe mare. L-am luat fireste si pe Nicola. Dupa patru zile de furtuna am ajuns la MAlta. Vremea era prea rea si n-au avut curajul sa ne caute. Mai ales ca la inceput stapanul barcii a crezut ca i-o furasera valurile si n-a vestit pe nimeni.

Alta (cu ochii mari): Totul pare doar inchipui. si cum au avut incredere Cavalerii in tine Pietro? Asta m-a mirat totdeauna.

Pietro: Totul a fost apoi nespus de usor. stiam limba barbareasca, eram un bun pilot, ma pricep bine la panze, stiam si multa carte. A fost greu pana cand mi-au incredintat intaia corabie, fiindca nu eram decat frate laic. Cu aceasta corabie, am intrat in Tunis, am incendiat sase nave, si am capturat galera care s-a luat dupa mine, pitindu-ma dupa o stanca la Pantelaria.

Nicola: N-a fost chiar asa de simplu, Signor in cei 14 ani cat am fost la MAlta de vreo doua ori ne-au luat comanda.

Alta: Cum asta, de ce?

Nicola: Fara motiv. Gaseau ca signor Pietro este prea aspru cu echipajul. Nu admite neascultarea. Odata a pus in fiare 60 de oameni din echipaj si a retezat mana cu palosul, el, secundului care scosese sabia. Atunci i s-a luat comanda intaia data. A doua oara nu i s-a luat comanda, ca sa zic asa, dar o parte din echipaj, stiindu-1 atat de aspru la oranduieli, nu a vrut sa se imbarce, cerand alt comandant.

Pietro: Ostasii care nu sunt disciplinati sunt cauza de mari pierderi de vieti omenesti. Mai ales marinarii trebuie sa fie ascultatori si sa indeplineasca fara sovaire poruncile. Altfel tot echipajul e in primejdie si corabiile sunt pierdute in flacari si sange Intelept e sa fii tare, atunci cand nevoia porunceste Din pacate, Ordinul Sf. Ioan de la MAlta si-a pierdut toate virtutile care i-au facut marea lui faima. Mi s-a intamplat cand am atacat, intr-un an, ca marinarii care cautau prada prin oras, sa se imbete si sa nu execute ordinul de a veni pe corabii. A trebuit sa impusc zece insi drept pilds pentru ceilalti. Asa s-au strans in graba toti cei imprastiati. Dupa cate stiu, in marina engleza, care este cea mai buna din lume, neascultarea marinarilor se pedepseste fara mia si fara sovaire. Cei adusi in fiare sunt de regula spanzurati de catarg. Pe aici prin partile noastre asemenea strasnicie ar speria (cu tristete) Aici, la Venetia ...

Nicola: Venetia, Signor? (are o strambatura de dezgust).

Alta: Nu-ti place deloc Venetia, Nicola?

Nicola: Nu.

Alta: De ce, Nicola?

Nicola: Miroase urat.

Pietro: Nu poate sa sufere Venetia. Mereu imi spune ca-i e dor de mare.

Alta: Dar aici nu e mare, Nicola?

Nicola: (cu dezgust ridica din umeri si surade).

Pietro: Nicola vrea sa spuna ca marea canalurilor nu e mare, iar gondolierii nu sunt marinari.

Alta: Dar atunci cum vei lupta, daca nu ai incredere in marinarii nostri?

Pietro: La asta ma gandesc si eu toata ziua si ...

Alta: (intregeste surazator):  ... si toata noaptea, as putea spune. Fiindca de atatea ori cand ma trezesc noaptea te vad umbland incruntat prin incapere sau stand ganditor in jilt ...

Pietro: Daca inving doua greutati, as putea nadajdui sa izbandesc daca voi obtine ascultarea fara sovaire in cele mai grele clipe si daca tunarii venetieni vor sti sa traga si altfel decat pe mare calma in ceea ce priveste atacul pe puntea inamica, asta depinde de modul in care se da iuresul. Cei buni tarasc si pe cei rai. Iar, e drept ca n-am incredere in iscusinta pilotilor nostri, de a naviga impotriva vantului.

Alta: N-am stiut cum esti atunci cand te pregatesti de o batalie in acesti trei ani de cand sunt sotia ta, n-am avut inca acest prilej. Dar nu pricep cum poti fi atat de nelinistit.

Nicola: Daca Signor Pietro imi ingaduie sa spun, atunci voi spune eu.

Pietro (nedumerit): Ce, Nicola?

Nicola: inainte de batalie, parca nu mai este om. Ai zice ca e cel mai fricos commandant, ma trimite de cate doua trei ori in spionaj. Schimba de zece ori planurile. Dar cand lupta a inceput, nu-l mai recunosti. E hotarat ca moartea insasi.

Pietro: O batalie trebuie pregatita cu grija. E o raspundere coplesitoare. Castigi cu mintea daca e treaza in tine, nu cu mintea beata. Ceea ce ma face sa deznadajduiesc aproape, e insa ca de data aceasta nu-mi pot pregati eu insumi lupta toate vasele sunt in revizuire si reparatie la Arsenal. Predarea lor intrazie mereu. Danielo ma tot asigura ca vor fi gata la timp dar pare iritat cand lucrul are aerul ca vede in asta o neincredere in el, se pretinde jignit. O inclinare proprie mie ma face insa banuitor cu toti cei care apeleaza la increderea altora toti oamenii acestia care ocolesc orice control si-ti spun la fiece pas "ai incredere in mine" sunt de regula niste sarlatani si mi-e teama ca Danielo vrea sa-mi predea flota in ultima clipa ca sa nu mai poata fi o receptie reglementara. Trebuie sa nchizi ochii si sa pleci cu ce ai, in clipa cand inamicul a fost semnalatAlta. Dar mi se pare ca de doua luni piratii se miaca in toate partile in Adriatica si prin arhipelag? Nu-i asa Nicola?

Pietro: intocmai, ar trebui sa fim gata sa plecam chiar si la noapte

Alta: La noapte?

Pietro: La noapte, Alta, caci ar fi nevoie sa-i surprindem. Dar fireste ca nu vom putea fi gata daca insa maine de dimineata luam in primire navele, vom pleca maine noapte de la Chioggia, anuntand o falsa plecare pentru poimaine seara.

Alta (profund tulburata): Cum? e cu putinta sa pleci asa la lupta?

Pietro: Desigur, Alta, cum vrei sa fie altfel?

Alta (uimita, inspaimantata) stiam ca vei pleca dar nu stiam cum chiar clipa acestei plecari nu mi-am inchipuit-o pana acum. N-am sa mai pot dormi o singura noapte pana cand te intorci (si inca mai ingrozita neputand sa creada) S-ar putea sa nu te mai intorci, Pietro?

Pietro (tace)

Nicola: Viata de marinar nu-i viata de om, Signora. O corabie in lupta uneori se scufunda foarte usor cu tot ce este pe ea.

Pietro: Alta, nu te mai gandi la asta.

Alta (mereu tulburata, insppamantata): Acum abia parca vad adevarul intreg. Vei pleca la lupta, Pietro? Maine sau poimaine.

Pietro: Dar ai stiut ca voi pleca, Alta. Toata aceasta lupta a fost pregatita aici langa tine aproape cu tine. Nu?..

Alta (straniu dezmeticita): Dar o vedeam de departe. Eram mandra ca sunt langa tine. Ca eram putin amestecata in gandirea si in planurile tale. Te priveam adeseori si imi spuneam in sinea mea: Va fi o mare batalie, in scurta vreme, care va uimi lumea si va cutremura Venetia iar eu am vazut, din intaia clipa, cum s-a urzit aceasta batalie pentru ca barbatul meu avea incredere in mine. Am vazut de aproape cum se aleg firele intamplarii, care nu va mai dantela. Pentru c- barbatul meu a avut incredere in mine ... Am vazut de aproape cum se aleg firele intamplarii, care nu va mai fi niciodata pe lume asa cum a fost, in timp ce lucram aici la dantela ... Pentru ca barbatul meu a avut incredere in mine. Dar acum, plecarea ta adevarata ma inspaimanta.

Pietro (foarte miscat): Da, Alta, langa tine a fost gandita batalia care va fi. Nu stiu care va fi norocul nostru de marinari, dar pot sa spun ca niciodata nu am simtit inca, in adancul meu, atata usurinta de lucru. Parca puteri noi nestiute au fost chemate linistit dintr-un adanc nebanuit pana acum. E in tine o lumina usoara care sporeste viata in jurul tau. De aceea, langa tine se traieste placut si se gandeste usor chiar cand brodezi fara sa spui o vorba. Obiceiul tau de a lucra langa mine aceste dantele gingase, m-a deprins cu bucurii pe care nu le-am banuit niciodata inainte de a te cunoaste pe tine (se ndreapta). sau poate le-am banuit numai (coplesit de amintire). Bunul meu Keir imi spusese ca miile de astri, in miscare perfecta in spatiile ceresti, produc o muzica atat de armonioasa, cum nu poate fi vreuna pe lume. Aceasta muzica nu poate fi auzita insa niciodata din pricina zgomotelor pamantesti cand eram pilot si vegheam invaluit in singuratate pe corabie, in nopti spuzite de stele, imi incordam auzul si pandeam sa surprind armonia sferelor ceresti in miscare. Ramaneam asa ore intregi. Acum gandesc la fel ore intregi langa tine si armonia miscarilor tale tacute imi da o idee despre armonia celesta care ma intovarasea ca pilot, fara sa o aud.

Alta: Nu nu, eu sunt cea castigata. Tu m-ai invatat sa vad lucrurile pe care inainte nu le vedeam. Tu mi-ai descoperit aceasta placere de a sti cauzele si legaturile. Acum patru ani nu eram decat o actritta frivola, zapacita de glorie, care credea ca la 25 ani stii toate si poti sa ai pareri despre toate (cu o umbra in privire) Ah, ce biata disperata eram in vremea aceea cand la balul Procuratiei, unde te-am intalnit intaia oara, batranul profesor mi-a spus: "Divino, asa imi zicea glumind pe atunci, te-am vazut stand de vorba cu barbatul cel mai inteligent din aceasta Republica - i-am raspuns ca o toanta: - Era contele Piero Gralla. - intocmai Ce ganduri ai? - Ei bine, i-am spus razand, vreau sa dorm o noapte intreaga cu cel mai inteligent barbat din Venetia". A zambit si el, dar a trebuit sa treaca inca un an de zile, pana sa ajung sa-ti fiu sotie. Suferisem prea mult si eram hotarata sa fiu in viata ta O asemenea inteligenta face bine ca soarele celor bolnavi. Azi sunt sotia ta, si lumea imi pare Alta.

Pietro: Ce noroc fara seaman este prezenta de toata ziua intr-o casa a unei femei frumoase (o priveste indelung fericit, apoi se intoarce catre Nicola, care ramasese ca un stei tacut) Nicola, de ce nu vrei sa ai si tu un camin al tau? Ar fi timpul sa te insori din noui

Nicola (incruntat se intoarce in el insusi): Nu.

Pietro (prietenos): Nu e un motiv ca, daca nu ai avut noroc intaia data, sa renunti pentru totdeauna

Nicola (tot mai incruntat, un urias rasucit din toate radacinile lui): Nu.

Alta: Dar eu n-am stiut ca Nicola a fost insurat, cand ai fost insurat, Nicola?

Nicola (nu stie ce sa raspunda, apoi cu o voce moale adanca, venita parca dintr-o noapte grea indepartata): Am fost intr-adevar insurat, Signora. Aveam 20 de ani. Am iubit o fata din satul nostru Avea 18 ani.

Alta: O, atat de tineri amandoi. Era frumoasa si erai desigur tot atat de voinic ca acum, si tot atat de credincios cat esti ce binecuvantat lucru este dragostea tineretii. Ce a devenit aceasta femeie?

Nicola (cu umerii crispati, totul e inclestat in el): E moarta, Signora.

Alta: (incremeneste, cu fior nelamurit): Oh A fost bolnava? De ce a murit?

Nicola (sovaie, parca l-ar stingheri mainile lui grele de urias, cuvantul cade cu intraziere): Am ucis-o eu, Signora.

Alta (ingrozita isi stringe bratele la piept): Nicola, tu? (se uita coplesita, intrebatoare, la Pietro)

Nicola (inclestat si trist, totul vine in el ca de la capatul lumii): De 17 ori am infipt cutitul in ea. Am prins-o cu iubitul ei (simplu). intai l-am omorat pe el.

Alta (naucita, nu se poate regasi): Nicola, cum ai sa afli har inaintea Prea Sfintei? De aceea esti fugar?

Nicola (senin ca un strigoi): N-am fugit. M-am dus in fata judecaitorilor. Ei au gasit ca nu trebuie sa fiu pedepsit. Ei m-au iertat, dar eu nu m-am putut ierta (cu o durere intoarsa) Era frumoasa (ii cade capul in piept) Am plecat din sat. Am vrut sa intru la galere sa vtslesc zi si noapte. Am devenit marinar. si acum sunt aici (se frange din umeri, din tot trupul lui de urias, usor ca o planta care se inchide) Au trecut de atunci 18 ani, 7 luni si 23 de zile.

Alta (ramane adanc ingandurata, nu se regaseste): N-am crezut, n-am banuit.

Pietro: E timpul sa gasesti impacare, Nicola. Ai platit ce era de platit, pentru greseala infaptuita. Erai prea tanar, deci nu destul de priceput ca sa-ti alegi o femeie potrivita. Acum, la 40 de ani, ai alti ochi. Uita-te la cer.

Nicola (mereu incruntat sub apasarea unei sentinte pentru trei vieti): Nu, Signor Cerul e injunghiat (urmeaza o indelunga tacere strivitoare)

Alta (cu un tipat usor de spaima): Nu Pietro, nu sta acolo.

Pietro (priveste si constata ca e chiar sub un greu lustru florentin de fier batut cu multa frumusete; surade): Iar spaimele tale? Dar am adus mesteri care l-au verificat. Cu toata vechimea lui, este sigur ca tine.

Alta (nervoasa): Nu stiu poate ca e asa, dar nu pot indura sa te stiu chiar sub el cand ma uit si-1 vad deasupra capului tau, imi da un fel de ametealap. Trebuie inlocuit cu altceva.

Nicola (iese cu bratele incarcate de nave)

Pietro: Am vorbit despre lucruri prea grave, Alta. Nu uita ca asta seara ai o cinaa foarte importanta. Am invitat la masa pe Spallazini si toata Universitatea de la Padua. Trebuie sa ai grija de musafirii tai.

Alta (dezamagita). Nu va veni niciun profesor de la Padua. Au primit ordin de la Senatori sa plece numaidecat inapoi, toti cei veniti in Venetia, fiindca saptamana asta au fost mari dezordini studentesti. Au devastat unele cafenele din cauza unui conflict cu zbirii si au asediat localul politiei. Dogele este foarte suparat.

Pietro: Dar atunci ce faci?

Alta: Nu stiu ce sa fac. Nu mai am la masa decat pe Spallazini si pe acel tanar savant, Volta. E nevoie sa invitam Alta lume si trebuie o lume in care cei doi sa se simta bine.

Pietro: in privinta asta n-avea nicio grija daca esti tu de fata, se vor simti desigur nespus de bine. N-ai vazut ce a fost alalta seara la Garani? Erau toti in jurul tau ca in jurul unei lampi. Batranul meu profesor m-a luat deoparte. Era fericit "Am dat cina asta ca sa-l onorez pe Spallazini, care este azi cel mai mare naturalist al lumii astazi, alaturi de Buffon, si care ne-a primit foarte frumos cand am fost la el la Pavia. Avem si pe acest Volta care de pe acum este care de pe acumm este celebru prin experientele lui in domeniul electricitatii. Nevasta mea era foarte ingrijorata ca se vor plictisi la noi .Din pricina Carnavalului nu avem decat cativa batranei camarazi de ai mei de la Padua cu nevestele lor. Fiecare nu stie decat de ale lui. Eram sigur ca Delatti avea sa vorbeasca toata seara despre monadele lui Leibniz. Marturisesc ca v-am facut invitatia asa intr-o doara. Nevasta-mea imi spunea "cum crezi ca o femeie de 27 de ani o sa vie intre mosnegii tai plictisitori?". iti multumesc dragul meu elev, ca ati venit. Sunt in seara asta de carnaval, in palatele venetiene doua mii de supeuri stralucite unde cea mai frumoasa femeie din Venetia si cea mai mare actrisa a Italiei ar fi fost primita ca o regina. Ea a preferat sa vie la o masa modesta de savanti maniaci si plictisitori. Uita-te la ei. Bietii oameni sunt nebuni de bucurie. Fiecare vrea sa arate tot ce stie si priveste cu cata convingere si seriozitate asculta contesa. Volta se roseste ca un scolar de cate ori ea ii pune cate o intrebare. Uite Spallazini, cum se cheltuieste si se agita. Contesa a arbitrat intre noi si restul Venetiei. Un veac de aici incolo, stiinta ii va fi recunoscatoare.

Alta: Dar nu i-ai spus bunei noastre Garani ca nu ma plictisisem deloc? Ca de cand am renuntat la teatru nu caut decat sa ma instruiesc? Ca ma intereseaza asemenea lucruri nespus?

Pietro: Parca ea nu ne-a vazut la cursuri ca pe niste cuminti studenti. Totusi nu-i vine sa creada ca intr-o seara de carnaval, preferi asemenea dizertatii.

Alta (rade amuzata): Dar stii despre ce ne vorbea marele Spallazini cand tu erai in colt cu profesorul Garani? O certa pe batrana Garani ca n-a gatit cartofii pe care i-a adus el. El sustine ca aceasta buruiana are un fel de fruct in pamant care se poate manca si ca, bine gaatite, aceste fructe ar fi delicioase si foarte hranitoare. Cei mai multi de la masa sustineau insa ca acest cartof este otravitor ca nu se mananca nicaieri in Europa si ca de cand buruiana a fost adusa din America, din greseala, creste asa in nestire pe marginea drumurilor. I-am fagaduit lui Spallazini ca, la masa de asta seara, daca imi trimite cartofi (surazand), ca-i poarta cu el in cufar in scop de propaganda, vom manca amandoi cartofii, chiar daca toti ceilalti vor refuza. Era incantat si mi-a spus ca vine mai devreme ca sa-mi arate cum sa-i pregatesc ma duc sa dau ordine la bucatarie.

Pietro: Cu alte cuvinte vei manca o planta care se banuieste otravitoare, fara sa ma inviti si pe mine? Asta este iubirea ta?

Alta (surazand): Tocmai de aceea tocmai de aceea (iese, dar se reintoarce) si nu uita ca dupa cina, dupa ce pleaca musafirii, mergem un ceas cu gondola pe mare, sa dormim in chioscul nostru ca intr-un cuib inconjurat de ape.




Act venetian - Actul 1 - Scena 1
Act venetian - Actul 1 - Scena 2
Act venetian - Actul 1 - Scena 3
Act venetian - Actul 1 - Scena 4
Act venetian - Actul 1 - Scena 5
Act venetian - Actul 1 - Scena 6
Act venetian - Actul I - Scena 7
Act venetian - Actul 2 - Scena 1
Act venetian - Actul 2 - Scena 2
Act venetian - Actul 2 - Scena 3
Act venetian - Actul 3 - Scena 1
Act venetian - Actul 3 - Scena 2
Act venetian - Actul 3 - Scena 3
Act venetian - Actul 3 - Scena 4
Act venetian - Actul 3 - Scena 5
Act venetian - Actul 3 - Scena 6
Act venetian - Actul 3 - Scena 7


Aceasta pagina a fost accesata de 3283 ori.