Act venetian - Actul 3 - Scena 5

Act venetian - Actul 3 - Scena 5

de Camil Petrescu


ACTUL III

Scena V  
 


Pietro, Alta
 

Alta(parca jupuita de vie, cu ochii aprinsi): Pietro, chinul acesta al tau ma innebuneste Spune-mi ceva lamureste-ma. Un gand limpede spus ar fi in mine acum ca un strop de apa, cazut pe o piatra arsa. Nu e nimic pe lumea asta ce ti-ar putea reda linistea? Trebuie sa te privesc la nesfarsit asa mistuit de veninul gandurilor ?

Pietro (ca de la capatul unui lung drum): S-a iscat in mine un gol pe care nimic nu-l mai poate umple. Ar trebui sa ma pot reda pe mine mie insumi, dar nu ma mai pot regasi. Ar trebui sa ma adun poate din sfaramaturi.

Alta(cu fervoare): Nu s-a putut intampla nimic ireparabil

Pietro (cu furie si dezgust): Am intrat prosteste intr-un joc neghiob, murdar si grosolan masluit Asta e. Acum desfac totul, ma trudesc cu intreaga masinarie, sa vad care sunt rotitele rupte sa vad cum a fost cu putinta o asemenea intamplare de necrezut.

Alta(gandind cu amaraciune la propriul ei destin). La ce-ti folosesc aceste intrebari fara nicio noima? (cu o nesfarsita sila) Asa e dragostea. Un joc, un joc stupid, murdar si masluit.

Pietro (surade, de pe poteci inalte): Vrei sa spui ca asta numiti voi dragoste? Foarte bine, daca asta e dragostea, pot sa spun ca nu ma intereseaza, ca nu ma voi intoarce niciodata in acest joc masluit, dar am tot dreptul sa ma judec pe mine insumi si sa ma intreb cum de m-am prins in aceasta incalcitura de rotite, cum am putut sa fiu, fara sa bag de seama, tarat atat de mult la vale (o priveste cu un suras aspru) Ceea ce este grav este nu numai ca mi-ai placut - si asta este usor de explicat - nu numai ca ti-am gasit farmec femeiesc, caci e de netagaduit ca esti plina de farmec, dar am crezut pe deasupra, asa fara niciun rost, ca esti si o fiinta intreaga, o monada, cum imi placea sa spun ca un nerod, capabila de discernamant, curajoasa, responsabila in cel mai inalt grad, loiala fata de ea insasi si fata de tot ce exista pe lume, intelegi? Vedeam in tine, in mod uimitor, esenta femeii insasi (ars de amintire) Te alesesem, uimit de darurile fapturii tale fara seaman, arbitrul valorilor din viata mea (un gest moale cu mana) Acum trebuie sa trag toate consecintele acestei greseli, sa ma supun la toate verificarile necesare. Nu intri fara sa dai socoteala intr-un asemenea joc.

Alta(ametita de matraguna amintirii): Pietro, eu insami, daca stau inaintea ta ca o zdreanta, daca astept resemnata hotararea legii este fiindca am fost la fel victima acestui joc murdar si masluit.

Pietro (rece si neinduplecat): Josnica ta intamplare imi arata inca si mai mult pe ce drum gresit m-am dus prosteste. Gandul ca as putea merge pe aceeasi carare alaturi de tine, imi sporeste dezgustul de mine si ma sileste sa ma judec si mai aspru. Nedrept lucru ar fi sa seaman intr-adevar cu tine si totusi in clipa asta nu vad cum ne deosebim.

Alta: Cum sa indraznesc sa ma cred asemeni cu tine? Sentinta faptei mele e de mult primita. Nu pot sa uit nicio clipa ca eu sunt o ucigata care-si asteapta pedeapsa.

Pietro (o priveste lung, banuitor): Ce vrei de la mine acum? Ce mai pot face eu pentru tine de aici inainte ?

Alta: Nu despre mine este vorba aici. Pentru mine nu-ti cer nimic. Voi incerca sa ma impac cu soarta mea. Dar pentru tine ... Nu vreau sa te mai chinui atat (cu ochii uscati de durere) Eu am gresit si nu vreau decat sa plaatesc, dar vreau ca tu sa nu mai suferi atat. Nu traiesc decat fiindca am banuiala ca ti-as mai putea fi de vreun folos oarecare. Fara gandul acesta m-as fi aruncat in mare ori m-as fi strapuns cu pumnalul din cea dintai clipa. Am si incercat. Am stiut ca va trebui sa mor si eu, chiar din clipa in care am ridicat pumnalul sa te lovesc. Nici nu puteam gandi alt sfarsit si hotararea mea era luata atunci cand erai cu fata in jos; dar ai intors capul.

Pietro (cu un soi de furie deznadajduita): Spune tot ce vrei dar vorbesti de prisos. Altadata orice cuvant al tau deschidea lacate si lega toata viata de cate un sens al lui. Acum vorbele tale sunt fara utilitate, ca niste chei gasite (cu un soi de furie deznadajduita) Cum am putut sa te vad altfel decat esti?

Alta: Trebuie sa platesc M-am simtit prea bine astfel idealizata. Jocul acesta cu otrava lui imi devenise de nelipsit. Am facut o crima ca te-am lasat sa ma inalti atat de sus pe un tron nemeritat. Poti sa ma azvarli in tarana din nou, dar nu te mai chinui atat.

Pietro: Ce mai poti tu sa faci acum? Nici macar nu te gasesc vinovata. daca vrei, nu sunt nici eu vinovat, cum nu e vinovat soarecele ca nu e leu.

Alta(indurerata): Pietro ...

Pietro: Ce vrei sa faca un biet soarece care s-a crezut leu tot timpul, cand descopera ca n-are nici coama, nici piept puternic si mai e si mic pe deasupra?

Alta(cu inima calda): Pietro, tu esti acelasi barbat neasemanat pe care l-am cunoscut acum trei ani.

Pietro (cu o privire haina, taioasa): Cum iti ingadui sa spui asta? Cum indraznesti sa mai ai pareri? Nu-i o nebunie sa-ti inchipui ca mai pot lua in serios ceea ce spui tu? Ce te pricepi tu la barbati? Tu l-ai socotit de buna seama si mai "neasemanat" pe acel Cellino?

Alta(se frange indurerata): Pietro

Pietro (surade dezgustat): Nu poate sa fie numai o pofta care nu se mai termina. Tu trebuie sa-l crezi desigur, dupa atatia ani, un ce de neinlocuit. Orice altceva ti s-ar oferi, ti se pare lipsit de pret pentru tine (aspru). Nu ma intereseaza ce gandesti tu. Parerea ta ti-ai exprimat-o atunci, cand intr-o clipa de hotarare, cu pumnalul in mana, ai ales.

Alta(rasucita pe roata imposibilului): Pietro, cum sa te fac sa simti tu insuti care e adevarul ?

Pietro (o pliveste scurt, aprig): Dar il simt. L-am descoperit si continui sa-l descopar in fiece clipa, acest adevar il simt ca pe o camasa otravita lipita de tot corpul meu (zambeste amar, impinge cu un gest nervos gongul). Cand eram mic, m-am dus sa vad la teatrul San Moese o feerie pentru copii. Erau pe scena fel de fel de personaje increzute si grotesti, ca si numele lor, caci aveau nume rasunatoare si pompoase. Nu erau stanjeniti de nimic, fiindca in tara aceea de legenda nu erau oglinzi ca sa se vada fiecare. Catre sfarsitul piesei, un vraci aducea in dar imparatului o oglinda mare, de se vedea omul intreg. Rautacios, imparatul a poruncit tuturor colaboratorilor lui sa se priveasca in oglinda in fata curtii intregi. si astfel fiecare se vedea cu adevarat intaia data. Nu stiu care era trucul teatrului, dar era foarte vesel. Cand s-a uitat cel dintai, generalul Leone cel falnic, a aparut in fata lui, in loc de leu, o javra de caine naparlit. Omul s-a luat cu mainile de par si a fugit in hohotele de ras ale tuturor. Amiralul "Vulturul de mare" a vazut in fata o cioara zburlita. "Frumoasa florilor" se uita prostita la o ceapa degerata si toti radeau. Toti, bietii oameni (apasa) simteau, intelegi, simteau intaia data adevarul si priveau nauciti.

Alta(coplesita): Pietro, ce vrei sa spui cu asta?

Pietro: Ei bine, contempla-ma ca pe un tap desfigurat, caci si mie mi-a pus dragostea oglinda ei in fata si iata acum vad intaia data, simt, ceea ce sunt cu adevarat.

Alta: Nu, nu-i adevarat. Ei bine, esti acelasi barbat maret.

Pietro (zambeste amar): Iubirea ta, in felul in care o presupuneam, a sporit prea mult increderea pe care o aveam in mine insumi, dar si asa, dinainte de a te cunoaste, aveam o prea buna parere despre mine. Ma socoteam din cale afara de inteligent, cu o judecata sigura, bun cunoscator al oamenilor. Eram grozav de fudul ca sunt un bun conducator stiam in cine sa ma incred si de cine sa ma feresc. Eram convins ca nu confund nasturele de sticla cu diamantul. Mi se parea ca si altii imi recunosc aceste insusiri. (intaratat) Oh, eram nespus de mandru.

Alta(cu un strigat frenetic): Acesta esti. Asa esti, Pietro. Inteligenta ta ...

Pietro (amar): Inteligenta mea? Vai de ea daca a putut sa vada in tine o femeie inteligenta.

Alta(surade cu bunatate): De ce amesteci inteligenta in jocul acesta amagitor al dragostei? Dragostea este vraja si betie, iar inteligenta omului, ca si judecata, nu au ce cauta in dragoste.

Pietro: E dupa cum vede fiecare. Eu socot ca nu iubim numai cu inima sau numai cu alte organe. Iubim cu totalitatea fiintei noastre. Vorbeai ca dragostea este bettie, ei bine, omul inteligent nu se imbata (se uita la ea lung si rade). Ma credeam bun cunoscator de oameni si iata am descoperit floarea omeniei intr-o asasina.

Alta(ingrozita): Taci. Taci!

Pietro (indarjit): Credeam ca sunt in stare sa judec, ca am ochiul sigur si pot alege raul de bine, ca pot discerne unde e meritul, ca pot recunoaste ceea ce e frumos si loial cu adevarat deosebindu-se de prefacatorie si minciunaa (in clipa aceasta candelabrul cel mare, florentin, se desprinde din tavan si se prabuseste cu zgomot la picioarele Altei, care n-a clintit, desi putea fi uciss, de altfel nici unul, nici altul, adanc preocupati de cele ce-si spun, n-au dat atentie acestui fapt) Azi, cand as mai vorbi de judecata mea si de ochiul meu sigur, ar hohoti toata Venetia.

Alta: Pietro, in numele prea Sfintei, nu vorbi de Venetia.

Pietro: Dupa cum vezi au fost in joc toate functiile fiintei mele ganditoare necesare si in alte imprejurari ale vietii, adica tot ceea ce facea privirea mea puternica, pasul meu sigur, miezul insusi al personalitatii mele. Falimentul iubirii, daca iubire a fost, este si falimentul mintii.

Alta(isi musca buzele indurerata): Dar, Pietro, asemenea insusiri nu joaca niciun rol atunci cand iubim, atunci cand un barbat iubeste.

Pietro: Nu pot accepta acest mod josnic de a considera iubirea. Eu am iubit altfel. Mintea trebuie sa ne dicteze ceea ce e de iubit. Bucuriile adevarate ale dragostei sunt bucurii ale mintii.

Alta: Iubirea e oarba nu judeca, nu cantareste cu mintea.

Pietro: Dimpotriva, judeca si cantareste cu mintea, numai ca atunci cand judeca si cantareste prost nu se observa ca si-a jucat prost rolul. Asta-i totul. Abia atunci este nevoie de explicatia orbirii. Tu-l iubeai pe acel berbec impodobit fiindca il admirai. Pentru ce il admirai, te priveste, dar il admirai Simpla pofta nu explica iubirea, ci justifica doar dorinta. fara complicitatea mintii nu exista iubire. Desigur, e posibil sa dispretuim ceea ce iubim, dar acest dispret e numai umbra care da valoare luminii. E un dispret partial. Fondul adanc ramane admiratia. esti vinovata ca ai admirat un astfel de om si eu nu pot fi iertat ca am pretuit o femeie ca tine. Cat n-as da sa va vad o clipa alaturi, bineinteles dupa ce voi spune si eu ceea ce am de spus.

Alta: Esti prea aspru, Pietro. Bietii oameni iubesc asa cum pot.

Pietro: E posibil ca ceilalti barbati sa iubeasca asa cum spui tu, dar eu nu vreau sa seman cu ceilalti barbati.

Alta: stii bine, totusi, ca iubirea este o vraja.

Pietro: Nu credeam ca este nevoie sa fiu vrajit ca sa iubesc

Alta: si zeii au iubit asa, cu patima, fara judecata.

Pietro: Daca si zeii au iubit asa, atunci nu vreau sa iubesc la fel cu zeii. Cred insa mai curand ca asa isi inchipui e oamenii ca iubesc zeii. E mai comod in orice caz, mi se pare ca daca au iubit fara lumina mintii, asa cum pretind unii oameni ca iubesc ei, atunci, in clipele acelea cel putin, zeii nu mai erau zei, asa cum matematicianul Newton nu mai era matematicianul Newton in clipele cand facea ceea ce face toata lumea.

Alta: Nu ai libertatea sa alegi in dragoste

Pietro (cu orgoliul intors): Nu e adevarat. Eu am ales. Adu-ti aminte ca eu nu ti-am spus ca te iubesc decat dupa un an de prietenie. Cu cat ma simteam mai atras catre tine, cu atat simteam mai mult raspunderea pasului pe care il fac. La inceput am cercetat, am sova.it Eram tot atat de banuitor, ca un negustor care vrea sa-si depuie toata averea lui la o banca. Dupa ce am chibzuit mult, dupa ce am vazut risipite toate nedumeririle, dupa ce banuitor te-am privit, luni si luni, mi-ai aparut ca frumusetea insasi, toata, si numai atunci te-am rugat sa fii sotia mea. Acum vad ingrozit ca am chibzuit prost, ca am sovait zadarnic, ca am fost un natang fara pereche si vrei sa fiu mandru de puterea de patrundere a mintii mele? Ah, intelepciunea popoarelor stie ce face cand rade de incornorati. Toti ne meritam soarta.

Alta: Pietro, suntem oameni si asta e soarta noastra omeneasca, sa gresim.

Pietro (intaratat): Eu nu inteleg limpede ce urmaresti tu. Vrei sa sustii ca am fost un ins nauc, ametit, in stare sa se amageasca intr-atat, incat sa vada intr-o femeie de rand o faptura unica prin stralucirea si frumusetea mintii ei? Ei bine, din punctul tau de vedere, pot accepta si asta. Dar cu cat esti mai castigata? Ce as putea urmari si ce trebuie sa fac acum cand m-ai trezit din amageala? Spune. Unde vrei sa ajungi? Am crezut ca sunt altfel decat ceilalti. tii sa ma readuci in randuri. Iata-ma readus in randuri. As fi vrut sa ma izolez cu femeia iubita, in inaltime. Actul tau imi demonstreaza ca nu a fost aci decat vanitate prosteasca si inchipuire copilareasca. Hai, inapoi in randuri ca intr-un mormant. 





Act venetian - Actul 1 - Scena 1
Act venetian - Actul 1 - Scena 2
Act venetian - Actul 1 - Scena 3
Act venetian - Actul 1 - Scena 4
Act venetian - Actul 1 - Scena 5
Act venetian - Actul 1 - Scena 6
Act venetian - Actul I - Scena 7
Act venetian - Actul 2 - Scena 1
Act venetian - Actul 2 - Scena 2
Act venetian - Actul 2 - Scena 3
Act venetian - Actul 3 - Scena 1
Act venetian - Actul 3 - Scena 2
Act venetian - Actul 3 - Scena 3
Act venetian - Actul 3 - Scena 4
Act venetian - Actul 3 - Scena 5
Act venetian - Actul 3 - Scena 6
Act venetian - Actul 3 - Scena 7


Aceasta pagina a fost accesata de 1296 ori.
{literal} {/literal}