Act venetian - Actul 2 - Scena 3

Act venetian - Actul 2 - Scena 3

de Camil Petrescu


ACTUL II

Scena III 

 

Alta (in timp ce Pietro umbla agitat prin incapere): N-a mai plecat flota?

Pietro : Va pleca fara mine (o lamureste), am fost intai acasa si mi s-a spus ca ai plecat sa dormi aici in chiosc.

Alta (inca resimtindu-se de zbuciumul de adineauri). Nu inteleg nimic.

Pietro (tras de alte ape): si eu inteleg tot atat de putin ca tine, Alta. (dupa un rastimp) Republica e pierduta. Putregaiul se praabuseste (amar) Stapana marilor (azvarle spada intr-un jilt).

Alta (fara sa priceapa ceva): Dar bine?!

Pietro (aprig): De doi ani vasele Republicii sunt atacate, jefuite, de o mana de pirati indrazneti ca lupii.

Alta (nelinistita, toata framantata): Ei bine, stiam, stiu ...

Pietro: San Gabrielle cu 1200 de baloturi de stofa, a fost capturata langa Lido, (de necrezut) langa Lido! Ca lupii, au indraznit sa se apropie de portile cetatii.

Alta (nu are ce face cu mainile): Dar toate astea le stiu, si tot nu inteleg nimic.

Pietro: Ei bine, dupa doi ani de consilii si paraconsilii ...

Alta: Republica ti-a incredintat o flott, cu care sa cureti marea de pirati.

Pietro: O flota? o flota! Crezi tu, Alta? Pe hartie 20 de nave pe hartie si astazi dupa amiaza la Chioggia cand trebuia sa se formeze flota, am primit noua vase mari si late, noua lemn vechi putred Tunuri ruginite, panze sfasiate. Vechituri cumparate pe apucate. (s-a oprit in fata ei) Am ramas ingrozit. De la trei dupa amiaza, pana la sapte seara am trecut de pe vas pe vas. O ticalosie fara seaman. (umbla din nou prin casa) Republica e pe duca, Alta. Nu mai e cinste, nu mai e omenie. insala magistratii, senatorii jefuiesc proveditorii. Venetia e azi, jumatate din sarlatani si jumatate din destrabalati.

Alta (agitata): Bine, dar cum s-a intamplat de n-ai plecat? Cum?

Pietro (cautand sa se linisteasca): La opt seara am cerut Dogelui sa convoace Consiliul de zece avand de facut comunicari importante. La 9 s-a intrunit Consiliul, lipsea numai Alviso Mocenigo. Am cerut sa asiste si Daniele, proveditorul general al Arsenalului. Doua ore, le-am aratat situatia flotei. M-au ascultat ingroziti dintai, pe urma abatuti. Danielo zgaria cu pana pe hartie. La urma m-am ridicat in picioare, l-am privit in adancul ochilor si i-am spus raspicat: "Sior Danielo, in doi ani ti s-au incredintat pentru flota 24 milioane de techine"; se uita la mine alb ca de ceara. "Sior Danielo, bunicul d-tale a distrus o flota turceasca in Bosfor, tatal d-tale a rezistat doi ani la Canea. Fratele d-tale a murit sfasiat de acelasi obuz, care mi-a rupt si mie doua coaste (aspru, aprig) Dar d-ta esti un ticalos, care ar trebui sa fie aruncat in mare ca un caine gatuit". S-a ridicat in picioare si a vrut sa-mi raspunda dar nu m-am mai putut stapani si l-am palmuit.

Alta (incremeneste cu bratele ridicate): L-ai palmuit?

Pietro (cu o scadere intima): Da. Consiliul a tinut apoi o sedinta secreta si mi-a luat comanda. I-au dat-o lui Elmo (cu un suras inrourat) prietenul meu cel mai bun si el a primit. L-am intalnit apoi pe cheiul Schiavonni, iesea de la Consiliu (mereu scazut, omenesc si indurerat) I-am spus: Elmo ai primit comanda? Da. Dar stii de ce mi-au luat-o mie? Pentru ca se tem de tine. Atunci de ce ai primit-o? Nu mi-a raspuns nimic (moale) I-am spus: "iti doresc izbanda, Elmo. Dar mai cu seama iti doresc prieteni, asa cum ti-am fost eu tie, si nu tu mie".

Alta (care tot timpul a ascultat absenta): si acum?

Pietro: si acum s-a ispravit (dezarticulat) Mi-a mai ramas un singur lucru pe lume (la marginea existentei lui, simplu) Alta. Tu!

Alta (mereu buimacita): Dar bine (pe urma ii arata intrebatoare haina lui, sfasiata).

Pietro (lamurind): Cand urcam puntea pe Fanciero. (spre ea) Tu esti singurul lucru pe care il mai am pe lume, ultimul refugiu (inciudat ca un copil) M-a tradat si Elmo! Mi-era ca un frate. Venind pe canal am simtit, cu ochii topiti in noapte, prabusirea tuturor visurilor mele. S-a ispravit. Animalele ranite cauta adapost sa moara. Da-mi mana, Alta. Tu esti singurul lucru care mi-a ramas pe lume.

Alta (cu o gangaveala aiurita): Dar, Pietro, dar ...

Pietro (suras bun): De ce esti atat de nelinistita? Nu-i nimic, prietena draga. Trebuia sa se intample si asta odata. Venetia pe care am iubit-o, pe care ai mei au aparat-o o mie de ani, ma tradeaza. Da-mi mana (zguduit, dar stapanindu-se) si prietenii. (cu ochii umezi) Elmo era ultimul! Oamenii acestia discuta cu cifre, cu partide, cu tot felul de ganduri nemarturisite si eu in loc de vorbe mi-as smulge inima ca s-o arunc pe masa pe care ei arunca cifre.

Alta (nu se poate inca regasi): Dar, ce lovitura!

Pietro: Am iubit Venetia prea mult. M-a inselat ca o simpla curtezana.

Alta (tresarind inclestat): Te-a inselat!

Pietro (ofteaza): Dar sa nu mai vorbim de morti. Venetia e moarta. Sa vorbim de noi mai bine (se apropie cald de ea) Acum suntem noi.

Alta (razand artificial): Suntem noi, asculta, hai sa pornim pe canaluri, Pietro. Asta ti-ar face bine sa iesim in gondola.

Pietro (mirat, cu ochii mari): in gondola?

Alta (ca un plans patimas): in gondola, sa plutim toata noaptea. Vom uita totul.

Pietro (uimit, cu umeri inalti): Alta, sunt eu un om care are nevoie de uitare? (crispat, simtindu-se trupeste intreg, din cap pana la picioare) Nu vreau sa uit nimic. Vreau numai ...

Alta (destramat): Uite ar fi minunat. De mult n-am mai facut asta. Haide, Pietro.

Pietro: Nu, nu, scumpo, nu de plimbare am nevoie, ci de reculegere. Vom ramane aici (ghemuit ca intr-un cerc) Tu nu-ti inchipui cu cata nerabdare asteptam sa ma vad aici in coltul nostru. Afara, oriunde, e Venetia. Aici suntem numai noi. Suntem singuri, ca niste exilati de buna voie.

Alta (tot mai putin stapana pe ea insasi isi cauta enervata salul, lui ii aduce pelerina): Nu, nu, sa mergem sa mergem, Pietro. Haide ...

Pietro (surprins): Prietena draga, tu-mi porti grija mai mult decat eu . Dar nu intelegi ca nu mi se poate darui nimic altceva mai bun decat coltul asta ascuns, ferit de ei. Coltul asta si apropierea ta? Pe canaluri rasuna chitara. La Procurati e e bal, pana aici se vad tortele de la Gradina Publica, unde e serbarea de noapte. De altfel Nicola s-a si inapoiat cu gondola. S-a dus sa se culce. E numai Fania aici care a ramas sa doarma in vestibul.

Alta (naucita, si-a pierdut cumpatul, se clatina): Nu mai e nici o gondola jos? Nu se mai poate? (pierde sirul vorbelor).

Pietro (ii ia mana): Nicola trebuie sa si fi trecut de coltul Arsenalului. Vine maine dimineata, (tulburat) Ce e nelinistea asta, Alta? Pari bolnava.

Alta (pierduta): A plecat gondola.

Pietro (o priveste lung, banuitor).

Alta (pierita) Nu mai e jos nicio gondola?

Pietro (ii urmareste miscarile cu o privire dura, taioasa, ca o lama): Alta ce e nelinistea asta?

Alta (straniu, caci nu mai e deloc stapana pe ea): Eu nelinistita? (hohoteste strepezit) Ha ha ha, eu nelinistita? Dar sunt foarte calma, (rade iar) mai calma decat totdeauna, foarte bine, nu mai mergem (arunca anapoda pelerina si salul).

Pietro (s-a sculat in picioare, cauta cu privirea, sub pornirea unei banuieli groaznice): Alta, a fost cineva aici?

Alta: Dar nimeni, Pietro. Ce gand (rade din nou, sacadat de parca un ferastrau ar taia din ea, il ia de gat)

Pietro (ii patrunde in umeri un sfredel): Alta, a fost cineva aici?

Alta (vocea ii suna fals ca sticla): Nimeni, nimeni, asculta, Pietro. (ca si cand ar vrea sa spuie ceva, sovaie, tace cateva clipe, pe urma ca o deznadajduita rugaminte din inceputul sufletului) Haide, Pietro, haide sa ne plimbam. si mie si tie, ne este rau. Haide, Pietro.

Pietro (priveste din nou in jurul lui, tot corpul ii e inclestat): A fost cineva aici (vede cupele) E cineva aici. Ce sunt cupele acestea doua? Ce e nelinistea ta? (banuiala se incolaceste in jurul lui ca un sarpe)

Alta: Am sa-ti lamuresc totul, dar (lupta cu ea insasi si deodata ca un apel, linistit, la o suprema instanta intr-un plan) dar mai intai sa ma crezi.

Pietro (innebunit cautand, mergand aproape spre fereastra): Alta, e cineva aici!

Alta (deasupra oricarei realitati): ti-ajunge cuvantul meu?

Pietro: Alta, cere-mi orice, cere-mi sa-ti aduc orice, de la capatul pamantului, orice dar nu ma minti (groaznic de violent, dar inabusit) Nu ma minti! (inchide ochii de groaza) Nu, nu e cu putinta (se crispeaza de furie) Ar trebui palmuit cu sabia de-a valma orice trecator. Cetatea intreaga ar trebui arsa. Ar trebui intoarse pe dos cu clestele toate inimile, ca sa fie smuls de acolo viermele ascuns al prefacatoriei. Ar trebui infierati, cu fierul rosu, de la nastere, cu cate un cap de vulpe pe piept toti copiii (cu o noua rabufnire de furie, ca o incalecare de trasnete). Ar trebui strivita, sub teascul talpii orice frunte omeneasca, sa se amestece sfaramaturile de oase si creier, ca sa nu se poata pritoci nici peste sapte ani mardaua fapturii omenesti (o priveste cu o gingasie sfasiata) Nu, nu ochii acestia, gura aceasta. (tresare) Ah, atunci sacalii puturo.i ai Egiptului ar trebui feriti de carnea frageda a fecioarelor de pe aici, pentru ca aceste animale muscandu-le obrajii, sa nu se otraveasca si sa nu se descompuna.

Alta (sigura, prinsa ca de o scandura de salvare): Nu e nimeni.

Pietro (sufocat la gandul ca e la un pas sa piarda si pe femeia pe care o iubeste, cu un ton ciudat, frant si, ca adineaori ea, cu o deznadajduitaa rugaminte): Alta, e cineva aici!

Alta (ii asaza mainile ei pe umeri, il priveste drept in ochi): Pietro, nu e nimeni. Am sa-ti explic tot (il priveste staruitor in ochi), dar mai intai trebuie sa ma crezi pe cuvant.

Pietro (framantandu-se, cautand o solutie disperat, dorind intens el insusi sa fie altfel). Da, da, spune-mi ceva.

Alta (neinduplecat, staruitor, femeie). Dar mai intai sa ma crezi pe cuvant!

Pietro (are o rasucire cumplita a intregului corp, pe urma isi revine, numai mana, nestapanita inca, a sfaramat cupa pe care o cuprinsese, ii e pumnul insangerat): Cred orice, dar spune-mi spune-mi ceva, Alta.

Alta: Stai jos! (il cuprinde cu bratul de gat si el zdrobit cade langa ea. S-au lungit amandoi pe o blana mare jos. Alta il priveste din nou lung in ochi): Ma iubesti, Pietro?

Pietro (alarmat, indurerat): Iubirea mea e nemarginita, Alta. Nu am alte cuvinte sa ti-o pot spune decat cele de pana acum.

Alta (alba). Atat de mult?

Pietro (cu vocea scazuta): in Venetia, nimeni n-a iubit pana acum asa cum te iubesc eu Alta. (cu ochii de mort) Acum ma intelegi?

Alta (a zburat undeva un stol de porumbei): Da, da, te inteleg. (ingandurata, se joaca, rasfirand ciucurii unui sal).

Pietro (firesc): Mi-e sufletul plin de amaraciuni, Alta, cum e bolnava marea canalurilor de hoituri. Dar daca tu esti langa mine si taci, cade peste el un balsam linistit si binefacator ca lumina de luna peste cetatea intreaga.

Alta (injunghiata): Taci.

Pietro: Cand te-am vazut dintai, te-am dorit numai. Abia mai tarziu am inteles tristetea ochilor tai.

Alta: Le-ai inteles tristetea! Sigur, le-ai inteles tristetea.

Pietro: Pentru ca nimeni nu te-ar fi putut intelege in cetatea asta desfranata si fara suflet. Traiai intre ei, dar erai straina. Ah! cand imi aduc aminte de Gallambero ...

Alta (topita de durere): Taci! Taci!

Pietro: Cand am vazut tristetea fara margini, dezolata a ochilor tai, in fata obrazniciei de care nu te apara nimeni, mi s-a inclestat mana pe pumnal.

Alta: Ai scapat Venetia de cel mai groaznic bandit. inspaimantase lumea.

Pietro (cu dispret amar): Venetia? Dar cetatea aceasta merita bataia lui de joc. Nu pentru nenumaratele lui asasinate si-a pierdut capul descreieratul acela, ci pentru ca te-a privit necuviincios.

Alta (zambind trista): Dar atunci nu ne cunosteam cu adevarat. Abia ne vorbisem de cateva ori?

Pietro: E adevarat ca nu ne cunosteam, nici nu stiam cat de putin ne cunoastem. Cate s-au schimbat de atunci si cat ne-am apropiat. Erai pentru mine o simpla femeie. Astazi esti totul (surazand indepartat) Ce ambitii imi framantau sangele atunci cand te-am cunoscut. Ce sete de lupta si de glorie. Acum cand totul e zadarnic si pustiu, nu doresc decat iubirea ta langa mine invaluitoare. Acum inteleg ca singurul lucru adevarat mare pe lume e dragostea!

Alta (inclestat s-a ridicat intr-un genunchi): Pietro, crezi intr-adevar in dragoste?

Pietro: Eu trebuie sa cred in ceva, Alta. (a spus asta cu o convingere neocolita si definitiva de condamnat la moarte. Alta tresare din tot corpul, ingheata, i se maresc ochii).

Alta (intreaba palida): si ma iubesti pe mine (cade iar).

Pietro: Nu stiu daca e numai asta!,.. Dar, daca simtamantul acesta pe care nu-1 am nici pentru Dumnezeu, este iubire, atunci te iubesc. in tot pustiul gandurilor mele esti numai tu. Mana ta pe bratul meu, imi mangaie sufletul (dupa un rastimp, cand vede, uimit, infiorat) ti-s ochii umezi, Alta?

Alta (zarii s-au aruncat). Ce punte neomeneasca, a suspinelor, leaga sufletele noastre? (caci se aude un zgomot afara, ca si cum ar fi lunecat obosit piciorul cuiva. Alta tresare, asculta infiorata, Pietro nu observa, caci tace cautandu-se)

Pietro (nelinistit se apleaca sa-i sarute mana, Alta i-a scos pumnalul pe care el il mai purta la centura): Ma iubesti, Alta?

Alta: De ce te indoiesti?

Pietro: Pentru ca nu merit iubirea ta.

Alta (intoarce capul spre el): Tu? Nu meriti tu, sa fii iubit?!

Pietro: Bunatatea ta e nemarginita (se apleca pe mana ei, sarutand-o).

Alta (patimas): O! meriti ca nimeni pe lume pentru cugetul tau, pentru inima asta frumoasa care da tot fara sa ceara nimic Pietro.., sufletul meu, sufletul meu e-al tau pentru totdeauna, pentru toate vietile care vor mai veni.

Pietro (cu ochii in lacrimi): Sufletul tau unic (cu ochi de otel inmuiat) Monada mea.

Alta (cauta sa-l loveasca): Pietro, in adancul sufletului meu tulburat de toate vartejurile, in adancul sufletului meu este o apa limpede, neajunsa de nicio privire, de nici un gand. Pe undele ei tremura fara trup numai chipul tau.

Pietro (se strange langa ea): Spune-mi tot, mi-s buzele arse ma iubesti, Alta?

Alta (tace toata alba)

Pietro (infiorat): Alta, ma iubesti?

Alta (dupa un rastimp): Da, sufletul meu ar muri de durere fara tine. (Pietro isi ingroapa fata in palma ei, incet, incet, ea, care e in stanga lui, cauta sa-i infiga pumnalul in spate. Cand a zis "da", Pietro s-a aplecat pe mana ei. Ea a ridicat pumnalul. in clipa aceea intoarce el capul si-i vede mana ridicata. Are o inclestare a corpului, o lucire in ochi, groaznica. Privirile li se intalnesc fulgerandu-se. Rasucit, e gata s-o loveasca. Pe urma, privirea lui are un zambet de dispret nemarginit, de descurajare, de induiosare asupra propriei lui soarte, se intoarce de tot cu fata in sus, isi rupe haina la piept si-i arata, cu un dezgust nemarginit de sinucigas, locul unde sa loveasca) Nu asa. in inima (isi apleca tampla de-a lungul bratului. Dupa ce a lovit, Alta vrea sa iasa inaintea lui Cellino, care a sarit inauntru).

Alta (cu fata descompusa ca o masca, cu bratele in jos, aratandu-i ce sacrificiu a facut)

Cellino: Din ce am scapat! (Iese. Femeia ramane inghetata. I-a cazut pe brate numai mantila lui).
 




Act venetian - Actul 1 - Scena 1
Act venetian - Actul 1 - Scena 2
Act venetian - Actul 1 - Scena 3
Act venetian - Actul 1 - Scena 4
Act venetian - Actul 1 - Scena 5
Act venetian - Actul 1 - Scena 6
Act venetian - Actul I - Scena 7
Act venetian - Actul 2 - Scena 1
Act venetian - Actul 2 - Scena 2
Act venetian - Actul 2 - Scena 3
Act venetian - Actul 3 - Scena 1
Act venetian - Actul 3 - Scena 2
Act venetian - Actul 3 - Scena 3
Act venetian - Actul 3 - Scena 4
Act venetian - Actul 3 - Scena 5
Act venetian - Actul 3 - Scena 6
Act venetian - Actul 3 - Scena 7


Aceasta pagina a fost accesata de 1307 ori.
{literal} {/literal}