Act venetian - Actul 3 - Scena 3

de Camil Petrescu

ACTUL III

Scena III 


Alta, Pietro, Nicola
 
Nicola: Doi nobili de la Signorie va roaga sa-i primiti.

Pietro: N-ai spus ca nu primesc pe nimeni?

Nicola: Le-am spus. Staruie sa fie primiti.

Pietro (cu privirea arsa si darza): Nu are sa intre nimeni, nu primesc pe nimeni, oricine ar putea fi.

Nicola(umbrit). Le voi spune, Signor (iese).

Nicola(revine, totusi speriat): Este Inchizitorul de stat, intovarasit de un medic. A trebuit sa-i las jos in vestibule.

Alta (a devenit mai palida, nu poate respira).

Pietro (tulburat si el): si ce vrea?

Nicola(urias, stanjenit): Consiliul de zece a hotarat sa faca o anchetaa asupra imprejurarilor in care s-a intamplat nenorocirea din pavilion asa mi-au spus.

Pietro (iritat): Ce-i asta? (vrea sa se ridice din fotoliu furios) Ce-i intereseaza pe ei intamplarile din casa mea?

Nicola(cu privirea intoarsa): Toata cetatea vuieste. Cred ca doctorul pe care l-am chemat acum trei saptamani a vorbit in oras.

Pietro (manios): Nicola, ai sa-mi lamuresti numaidecat purtarea d-tale, de cate ori am fost ranit pana azi?

Nicola(linistit): De cand suntem impreuna, de cinci ori.

Pietro: si ce doctor m-a ingrijit?

Nicola(cu simplitate): Niciun doctor. Eu singur.

Pietro: Atunci de ce ai chemat de data asta doctorul?

Nicola(pronunta cuvatul "Signora" cu oarecare stanjenire): Signora ... Signora, cu care v-am ingrijit in noaptea aceea, a vrut sa cheme doctorul inca de a doua zi. Eu m-am impotrivit. V-am spalat amandoi rana, am pus leacurile pe care le stiam. Am vegheat amandoi cu ra.ndul Trei nopti si trei zile, Signor, n-ati dormit deloc, dupa trei zile rana parea ca merge mai bine. A cincea zi a inceput sa se inraiasca. Nu m-am mai putut impotrivi si am chemat un doctor. Pe cel mai bun, vad ca a fost priceput, vad ca a vorbit si prea mult. Ce sa le spun domnilor din vestibul?

Pietro: Ca aici, in camera asta, nu calca nimeni.

Nicola(nelinistit acum): Signor, este Inchizitorul de stat.

Pietro (ferecat in el insusi): Oricine ar fi.

Nicola(sovaie o clipa): Signor ...

Alta (inspamantata): Inchizitia de stat poate sa aresteze chiar pe doge. Trebuie sa-lprimesti pe Inchizitor.

Pietro: Asculta, Nicola, era o vreme cand ascultai numai de mine.

Nicola(inima de stejar): Nici azi nu e nimeni, altcineva, intre cer si fiinta mea.

Pietro: Inchizitorul de stat nu va intra aici

Nicola(cu umerii sus, cu plivirea dreapta, cu vocea moale, stie ce spune): Nu va intra.

Pietro (oprind pe Nicolain prag, cu o voce mai concesiva, ca sa-l crute macar pe el de o grea incercare): Nicola, spune-i ca-l rog sa ma ierte, ca azi nu ma simt bine sa vina Alta data

Nicola(din prag): Da, Signor (Cei doi raman singuri; asteapta incordat.)

Nicola(se intoarce): Mi s-a dat acest bilet, Signor.

Pietro (dur si linistit): Citeste-l, Nicola.

Nicola(citeste): "Tinand socoteala de starea sanatatii Excelentei Voastre, renuntam deocamdata la examinarea si interogatoriul propus. in numele legii insa va cerem sa dati o declaratie cu privire la imprejurarile ranirii excelentei voastre".

Pietro (furios): in numele legii? Dar ce am eu cu legea lor? Ce amestec are legea lor aici? (cu o inclestare nervoasa, surade nervos) Foarte bine Nicola, declara pentru mine, ca plin de amaraciune din pricina modului in care cei zece si Venetia s-au purtat cu mine, dezgustat de oameni si de Republica, am incercat sa-mi curm viata. (iar se razgandeste) Nu, trebuie sa scapaam de ei odata. Da-mi aici, pe aceasta masuta, hartie de scris (Nicolaii da hartie si cerneala, el scrie cu dreapta, incet, cu multa dificultate) Nicolada Inchizitorului de stat aceasta declaratie (Nicolaiese).

Alta (abatuta): Vrei sa ma ucizi cu generozitatea ta? (cu ochii in lacrimi, darza) De ce nu vrei sa ma ucizi cu spada?

Pietro (incruntat): Nu.

Alta: stii bine totusi ca aceasta tortura e si mai greu de indurat.

Pietro (usor si rece ca moartea insasi, inscrisa intr-un act). Nu ma intereseaza in niciun fel ceea ce simti sau nu simti dumneata, in orice caz nu e in intentia mea sa-ti sporesc sau sa scad ceea ce d-ta numesti suferinta d-tale.

Nicola(s-a intors): Inchizitorul cere si o declaratie a Signorei.

Pietro (mistuit de o ardere, dupa un timp sovaitor, foarte incurcat): Vrei sa dai o declaratie?

Alta (tace indelung, prada unei framantari chinuitoare): E nevoie?

Pietro (cauta si el o solutie, apoi negasind): E o simplaa formalitate.

Alta (trece la masa mare si scrise, apoi da hartia lui Nicola): Da-le aceasta declaratie. (Nicolapleaca spre uta, chiar trece pragul).

Pietro (il cheama linistit, dar energic inapoi): Nicola! (iar cand acesta s-a intors) Nicola, da-mi sa citesc declaratia Signorei (o ia si citeste): "Eu, Alta Gralla, sotia contelui Pietro Gralla, am vrut sa-mi ucid in mod las sotul, infigandu-i pumnalul in inima. Cer sa fiu judecata si pedepsita conform prescriptiilor legii" (e tot crispat, cu vocea alba de furie) Ai sa faci cum iti spun eu (rupe hartia in bucati si-i cere poruncitor si aspru): Scrie o noua declaratie.

Alta (se duce iar la masa cea mare si scrie).

Pietro (dicteazaa): Eu, Alta Gralla, sotia lui Petro Gralla, ma aflam in seara zilei de ... (cauta)

Alta (incet, de departe, intr-o soapta inecata in deznadejde): 17 februarie.

Pietro (ii trece pe obraz o noua paloare, sovaie o clipa, parca s-ar frange la atingerea acestei date precise a unei intoarceri cruciale, apoi tremurat): 17 februarie, cu sotul meu in pavilionul din parohia San Pietro di Casteilo. El se intorsese de la Consiliul de zece si era foarte abatut. Coborand sa-mi iau salul uitat in gondola, cand m-am intors l-am gasit pe sotul meu intr-un lac de sange, avand un pumnal infipt in partea dreapta a pieptului.

Alta (se ridica darz in picioarE): E o minciuna Nu pot afirma si semna o minciuna.

Pietro (cu un suras parca de dincolo de lume): Nu poti sa minti? (o priveste arzator) Nu ar fi intaia d-tale minciuna.

Alta (cu o sinceritate deznadajduita, ca un tipat intens). N-am mintit niciodata.

Pietro (o priveste lung, inmarmurit): Nici atunci cand imi spuneai ca ma iubesti cu amantul ascuns dupa o perdea cu pumnalul ridicat in spatele meu?

Alta (cu o limpezime hotarata): Nici atunci. (halucinata parca) Te iubeam atunci (si cu o voce scazuta, sfioasa) Te iubesc si acum.

Pietro (o priveste lung, nedumerii, e in el o ciudata neliniste): Semneaza aceasta declaratie.

Alta: De ce imi ceri sa dau o marturisire mincinoasa?

Pietro: Vreau sa semnezi aceasta declaratie.

Alta (extrem de hotarata): Nu pot sa afirm si sa semnez o minciuna.

Pietro (nelinistit putin): Starui sa semnezi aceasta declaratie.

Alta (cu o indarjire orgolioasa): N-am nicinu motiv si nu vad ce drept ar avea oricine sa ma faca sa semnez o declaratie mincinoasa. Sunt stapana pe viata mea si daca nu ai nevoie de aceasta viata, nu ma poti impiedeca pe mine sa dispun de ea, cum vreau eu.

Pietro (infrant, dupa o lunga sovaire): Atunci (scazut, intr-o rugaminte alba) te rog sa semnezi aceasta declaratie si daca o faci, iti voi explica pe urma.

Alta (uimita, nu mai stie ce sa creada, duce mana alba la tampla, tulburata adanc): Pietro, Pietro (sopteste, cutremurata) Ma rogi? (constata ca dintr-o alta lume, uimita) Tu ma mai poti ruga ceva... (ii dau lacrimile) Cat esti de bun ca mai poti spune un cuvant, care sa mi se para ca vine dintr-o alta viata. Oh, mai e cu putinta un sunet ca acesta (se frange intr-un suras istovit) Pietro, poate sa urmeze orice dupa douazeci de zile numai, dar atat de departe totusi ca mi se pare ca am pierdut si amintirea acelei vremi, imi vine intaia data acest cuvant. Ca o pasare, cat o parere, deasupra apelor, dupa vijeliile potopului (repeta pierduta) "te rog" (constata zdrobita) Mai este cu putinta deci, sa mai vie ceva de dincolo de moarte ...

Pietro (cu vointa, incurcat totusi de echivocul clipei): Te rog semneaza, iti voi explica. Te voi lamuri.

Alta (nedumerita o clipa, nestiind ce sa faca, apoi cu o oarecare rigiditate semneaza hartia si i-o da resemnata si indurerata, incruntata).

Pietro (a luat declaratia, a verificat-o, i-o da lui Nicola): Da aceasta declaratie Inchizitorului de stat (linistit si rece catre Alta, aratandu-i un jilt mai apropiat): Te rog acum, stai. Vreau sa lamuresc cat voi putea mai bine de ce te-am rugat sa dai aceasta declaratie si poate ca ai sa ma intelegi.

Alta (acum crispata si ganditoare, nu vrea sa se aseze): E de prisos. Acum am inteles. De cateva clipe am inteles.

Pietro: Banuiesc ca nu.

Alta (mangaind indurerata gongul rece ca sa-i simta si mai mult raceala): Nu vrei sa se afle. Ai suferi in mandria ta de barbat. Nu vrei sa se stie. De aceea am semnat, esti prea orgolios si nu vrei sa se descopere ca ai fost inselat, cum spui tu.

Pietro: N-am spus asta N-am fost inselat.

Alta (iar nedumerita): Dar atunci?

Pietro: As fi putut spune cel mult ca am fost mintit, dar n-am spus nici asta. Am sa-ti explic.

Alta: Nu vrei sa se afle ca ti s-a intamplat si tie ceea ce li s-a intamplat altor barbati, dispretuiti de ceilalti care cred ca lor nu li se poate intampla asta, atat e in joc si nimic altceva decat atat.

Pietro: E poate putin si din asta, dar foarte putin. Negresit am fost si eu mintit si cel mintit este totdeauna ridicol. Cel caruia i se pune piedica pe la spate si cade provoaca rasul celor de fata. Ca si cel caruia i se atarna scrumbii de haina. Aici e o parte din suferinta celui incornorat si mintit mereu.

Alta (vrea sa protesteze): Pietro, ard toata ca intr-o camasa de foc, inteleg ce greseala de neiertat am savarsit. Am facut o intamplare de balci si zvon, dintr-o taina a noastra, pana la care nu trebuia sa ajunga decat priviri intelegatoare si ganduri gingase. Iubirea noastra pe care tu o vreai, asa cum spuneai mereu, izolata in inaltime, am dat-o prada barfelilor prostesti si grosolane.

Pietro: Nu, nu e vorba de minciuna si de astfel de ridicol daca n-as fi fost decat un sot incornorat, ar fi fost usor de tot as fi gasit o asemenea dezlegare, ca acel care a indraznit sa ma minta ar fi inteles ingrozit ca nu e de glumit cu mine rasul ar fi inghetat pe buze nu numai actorilor presupusei comedii, ci ar fi impietrit si pe fata spectatorilor amatori de ras in privinta asta nicio teama Nu am stofa de barbat mintit, nu numai de nevasta si amant, dar nici macar de gondolierul pe care-l iau de pe chei. Nu ca nu as putea sa fiu mintit o clipa, dar, dupa sfertul de ora de farsa pe socoteala mea, ar veni drama rafuielii care ar restabili lucrurile. Victima este de multe ori ridicola, dar peste acel sfert de ora as aranja eu lucrurile ca sa nu mai fiu victima. N-avea nicio grija, nici d-ta, nici amantul d-tale n-ati fi ras multa vreme iar Venetia si mai putin.

Alta: Rdicol? nu-i adevarat, tu nu poti fi un astfel de barbat.

Pietro: Am fost cu totul altceva

Alta (nestiind ce sa gandeasca): Cu totul altceva?

Pietro (dezarticulat): Am crezut in tine. Nu in vorbele tale, ci in fiinta ta.

Alta (infiorata): Pietro

Pietro: Am crezut in tine. Nu m-ai inselat, ci m-am inselat si asta rupe totul in mine azi.

Alta: Ce sa inteleg de aici?

Pietro: Ai fi putut sa-mi placi ca femeie, fara sa am incredere in tine. Ai fi putut sa fii nevasta mea, fara sa pun temei pe tine, poti sa mangai cu placere o fiara, fara sa uiti ca este o fiara. Sunt soti care isi doresc sotiile atat de mult, ca fac mari sacrificii materiale si morale pentru ele, fara sa-si faca iluzii asupra lor. Ei stiu ca vor fi mintiti, altii stiu sigur ca sunt mintiti, dar gusta cu deliciu atat cat le poate darui clipa. O slabiciune, o infirmitate adesea, ii tine legati de o anumita femeie si ei accepta situatia cu resemnare si luciditate. Iau lucrurile ca niste filozofi as da tot aurul meu sa fiu si eu in cazul acestor barbati, pe care acum mai ales ii inteleg prea bine.

Alta: Nu trebuie sa spui tu asta.

Pietro: Pricepe, daca totul se prabuseste in mine azi, nu e pentru ca am fost mintit sau inselat cum spuneai tu, ci fiindca m-am inselat m-am inselat singur, intelegi?

Alta: De ce iei totul asupra ta?

Pietro (arzand in toata fiinta lui launtrica): Da, m-am inselat, si astazi ai putea sa-mi arzi pieptul cu un fier inrosit, dar n-ai ajunge pana la veninul acestei nedumeriri. Cum a fost cu putinta totul?

Alta: A fost o otrava care mi-a incalzit sangele, care mi-a aburit gandirea. Omul acela ...

Pietro: Nu, inca o data, amantul nu joaca niciun rol in gandurile mele. E adevarat ca la inceput am avut si eu banuiala asta, dar numaidecat apoi am vazut limpede. Chiar ma gandisem o clipa sa-ti cer ca in declaratia pe care o dai sa nu pomenesti nimic despre un barbat strain in aceasta intamplare.

Alta: Atunci?

Pietro: Sa nu fie deloc vorba ca m-ai inselat, ca sa zicem astfel sa reiasa din declaratia data Inchizitorului ca ai vrut sa ma omori numai asa din (cauta si enumera rarit, cu gura coclita de sila) din perversitate, din ura, din motive de neinteles.

Alta (uimita): si?

Pietro: si mi-am dat seama ca nici asta nu e cu putinta.

Alta (pe ganduri): Atunci e intr-adevar altceva? Ce ar putea sa fie?

Pietro (incearca zguduit ca de o revelatie sa se ridice, cade iar invins): Tocmai faptul ca am fost nevoit sa recurg la o minciuna, iti da masura infrangerii mele. Ca sa va ucid n-ar fi fost nevoie sa recurg la o minciuna. Am urat - atata lucru poti sa convii - toata viata, situatiile tulburi si false si iata ca acum accept sa ma acopar cu o minciuna, sa ma refugiez intr-o situatie falsa. Numai acest fapt singur si ma face sa ma simt umilit de parca s-ar tari lipitori pe mine. Sa te rog, sa-ti cer atat de staruitor sa minti, ca sa-mi usurezi situatia, iti arata cat de slab sunt. Cat de ridicol m-am amagit totdeauna ca sunt altfel de om, ca sunt afara din randuri. Nu, acum e limpede, n-am recurs pana acum la minciuna numai fiindca nu fusesem pus la nicio incercare adevarata. Acolo unde eram lovit pana acum, nu ma resimteam. Eram in stare sa raspund limpede si inzecit. Vanatorul de cristal de pe piscurile Alpilor se catara fara frica pe cele mai ametitoare stanci. Pare ca dispretuieste moartea. Este insa numai sigur de piciorul lui. Cand il apuca furtuna pe lacul Lemanului, el care nu stie sa inoate, cuprins de spaima, isi pierde toata barbatia si devine las. Dimpotriva pe marea cea mai infuriata eu ma simt linistit si sigur de mine. Privesc totul in fata. A trebuit sa viu aici, intre oameni ca sa-mi cunosc marginirea si sa ma recunosc atat de slab ca sa recurg la mijloacele dezgustatoare ale lasitatii. Iata ce ai facut din mine. Da, te-am rugat sa dai acea declaratie neadevarata, si inca nu indraznesc sa arat de ce te-am rugat sa depui o marturie mincinoasaa pentru mine.

Alta: Dar daca nu este in joc cinstea ta de sot, daca nu acesta este motivul acestei arderi din tine, ce poate sa fie altceva?

Pietro: Sa-ti mai spun? Cum ne-am putea intelege? si nu stiu ce as mai putea dori de la tine (sovaie) Totusi ti-am cerut complicitatea in schimbul lamuririi si, oricat de greu imi e acum, trebuie sa-mi tin cuvantul (cauta catva timp). Ar fi totusi o posibilitate care ar inlesni orice explicatie si ar usura discutia intre noi daca ai putea sa legi din nou un fir, unul singur dintre nenumaratele fire care ne legau inainte.

Alta: As fi nesfarsit de fericita sa pot gasi o raza de lumina care sa ma duca prin intuneric spre tine. (cade in genunchi) Pietro, daca este cu putinta sa indrept o parte cat de mica din raul pe care l-am facut, te implor, arata-mi ce trebuie sa fac.

Pietro (sovaie multa vreme, o priveste atent si in sfarsit ii raspunde cu vocea moale): Spune-mi de ce, de ce anume ai facut asta? De ce, avand de ales, mi-ai preferat pe acel tanar?

Alta (care astepta incordata intrebarea lui, se frange): Pietro, ma sfasie toate parerile de rau, dar daca incerc sa lamuresc ceva, imi dau seama ca acum sunt prea inclestata ca sa pot vedea in mine, ca sa am curajul de a judeca. Nu e cu putinta. Sunt prea arsa de friguri ca sa pot gandi mai adanc.

Pietro (tot cu vocea moale): Ai avut desigur motive puternice ca sa faci asta. Oricare ar fi ele, arata-le lamurit. Nu ma cruta. Numai daca mi-ai da un raspuns aici, mintea mea chinuita ar gasi o poteca spre un luminis de liniste.

Alta (cauta mult): Nu stiu. Nu pot sa vad acum nimic limpede in mine. Nu pot sa-mi adun gandurile, nu pot gasi cuvintele. Vederea acelui om, din nou, pe neasteptate, a fost pentru inima mea ca arsura unui fulger.

Pietro (care asteapta infrigurat): Alta, cauta, cauta mult, oricat de greu ar fi raspunsul.

Alta (cu dezolare, ingandurata): Nu stiu, nu pot sa vad nimic. Ar trebui sa se intample ceva neasteptat poate ca sa ma pot limpezi.

Pietro: Raspunsul acesta al tau imi intareste motivul deznadejdii mele si imi sporeste tristetea. (rupe un fir din franjurile pernei) Daca ar fi fost in tine ceva, putin de tot, din femeia inchipuita de mine, din femeia care am crezut ca esti, ai sti. (sec si aspru) Nici in drojdia amaraciunii mele nu te mai gasesc. (constata abatut) Nu poti sa-mi ajuti in niciun fel.

Alta: si totusi nu as vrea sa traiesc decat ca sa te ajut, daca mai e cu putinta in vreun mod oarecare. Pentru asta nici macar nu-ti cer sa nu ma mai dispretuiesti.

Pietro (revenind, rasucit in el insusi): Cauta in tine si vezi de ce mi-ai preferat pe acel barbat? imi este cu adevarat superior?

Alta: Nu l-am preferat. Acolo unde esti tu in inima mea, nu e preferinta.

Pietro (cu o amara ironie): Bine, atunci sa coboram mai jos de acest loc, unde nu e preferinta. in panica asta in care m-a aruncat fapta ta, nu mai stiu nici macar unde sa caut motivul raului, ce rotita in fiinta mea s-a rupt de multa vreme fara sa banuiesc. Nu ne cunoastem niciodata indestul. Traim alaturi de noi insine cu fiinta noastra urata, parandu-ne firesc sa fie asa, cum ni se pare firesc sa ne intovaraseasca propria noastra umbra.

Alta: Nu inteleg ce vrei sa spui, esti cel mai puternic suflet pe care l-am intalnit si e in tine o perfectiune care ma umileste si admiratia mea pentru acest suflet e ceea ce ma taraste dupa tine.

Pietro: Nu la suflet ma gandeam, sa coboram mai jos. Mai sunt si lipsurile trupului si ele sunt cele mai grele, caci ele ne fac viata cu neputinta alaturi de cei pe care ii iubim. Sufletul tot nu poate face nimic impotriva unui miros neplacut al pielii, de pilda poti sa calculezi cu dibacie distanta pana la Sirius, dar in acelasi timp sa fii nesuferit din pricina ca nadusesti.

Alta: Pietro, ce vrei sa spui?

Pietro (o priveste puternic in ochi): Te rog, spune-mi, e in mine ceva respingator, de care eu nu-mi mai pot da seama? Am fost nesimtitor, ani de zile, si tu m-ai indurat cu o suferinta dospita?

Alta (uimita): Cum te poti gandi la asta?

Pietro: Fapta ta m-a aruncat in vartejul tuturor indoielilor. Te rog inca o data, spune-mi ...

Alta (mereu uimita): Cum sa raspund la asemenea intrebare?

Pietro (stanjenit, dibuind): stiu ca asemenea lucruri nu se spun niciodata (deznadajduit) Niciodata. Ele merg langa tine ca o umbra invizibila pana la mormant, dandu-ne asa ca o aura neagra de uraciune si ridicol, tocmai prin nestiinta noastra. intelegi acum ce ajutor mi-ai da deschizandu-mi ochii.

Alta (fara sovaire): iti repet ca o asemenea intrebare e fara sens.

Pietro (indarjit si stanjenit in acelasi timp): si eu iti repet ca stiu cat de greu se marturisesc asemenea lucruri sau le spun rareori parintii si eu am fost singur. Nimeni nu spune cuiva, puternic, si cam prea sever, cum se pare ca sunt eu, ca are o respiratie incarcata. Daca as fi fost slab, asemenea lucruri mi s-ar fi spus, cine stie, in batjocura. Spada mea a fost poate aici dusmanul meu, daca m-a impiedicat sa aflu adevarul.

Alta (sigura de ceea ce spune): Nu era aici nici un adevar de aflat. O femeie - ca si un barbat de altfel - observa asemenea lipsuri inainte de a se decide sa-si lege viata de un barbat. Eu, mai ales, nu as fi suportat langa mine, o zi macar, un astfel de logodnic, cu atat mai putin un sot.

Pietro (senin si amar in acelasi timp): Mi-e teama ca tocmai admiratia pe care pretinzi ca o ai pentru ceea ce numesti tu sufletul meu, sa nu te fi facut prea indulgenta si primitoare la inceput, asa incat ceea ce ai primit intai ingaduitoare sa nu-ti fi devenit cu timpul de neindurat.

Alta (tresare): Nu.

Pietro (intr-un haos al deznadejdii si al orgoliului, o implora): atat cat cred ca ar mai putea sa dainue in mine din ceea ce ai fost, Alta, te rog sa mai crezi si tu in cel care am fost, Pietro Gralla Anume sa crezi ca, desi pustiit in fiinta mea, mai sunt inca atat de puternic, ca sa pot primi in fata drept, ca totdeauna, un raspuns oricare ar fi el, numai sa fie cel adevarat si ca merit un raspuns adevarat

Alta: Pietro, mi-a placut intotdeauna apropierea ta si daca te-ai departa ti-as simti lipsa.

Pietro (ramane mult pe ganduri, cauta chinuit): Asculta, e intre noi o diferenta de varsta de l5 ani (surade stanjenit) Ma gasesti un barbat batran? Sunt un om sfarsit pentru dragoste?

Alta (isi apropie fata de fata lui): Esti un soare la ceasul cel mai inalt al zilei.

Pietro (surade rece): Te rog nu aduce in aceasta convorbire un termen care ar putea arunca o urma de banuiala asupra sinceritatii tale. Gandeste-te adanc si raspunde cu masura.

Alta (cu privirea dreapta): Acesta e raspunsul meu gandit. Nu mai sunt eu atat de tanara ca sa fiu nevasta ta.

Pietro (a ramas pe ganduri, apoi cauta mereu torturat): Nu as vrea sa trec drept un fanfaron. Poate ca am inselat asteptarile tale. Nu stiu aici nimic nu mai poate fi exprimat. Dar eu vreau sa stiu totul (hotarat si grav in intoarcerea frazei): Spune-mi, sunt mai putin barbat decat acel tanar? (surade stanjenit). Ar putea sa fie aici o cauza grava de neintelegere.

Alta (cu ochii limpezi): Ai putea sa fii sotul unei fecioare de 17 ani.

Pietro (banuitor): Vrei sa spui ca pentru o alta femeie as fi un sot multumitor, dar nu pentru tine anume? Vezi, sunt fel de fel de preferinte intime in fata carora trebuie sa ne inchinam. Ar fi o explicatie si mi-ar inlesni mie sa-mi regasesc si sa adun tot restul imprastiat in mine fara noima.

Alta (dintr-un prea plin sufletesc): Am vrut sa-ti spun adineaori ca meriti sa fii sotul unei fecioare de 17 ani as vrea sa stii ca regret ca, la 17 ani, eu nu am avut norocul sa intalnesc un barbat ca tine. Alta ar fi fost viata mea ...

Pietro (staruind): Crezi ca n-am fost ridicol batjocorindu-l pe acel tanar, ca n-am fost un fanfaron inconstient? Ca n-am fost si eu, cum sa zic? Un caraghios ca atatia barbati (sovaie, surade scazut), incornorat?

Alta: Cum poti sa intrebi asta?

Pietro: Ar avea multa, foarte multa importanta, caci daca ar fi asa, atunci inseamna ca ar mai putea fi si alte imprejurari in care sa ma comport ridicol si natang (se intuneca si se strange in el insusi). Aici e parghia mortii.

Alta (il priveste cinstit). Pietro, nu trebuie sa te mai framanti atat, nu au niciun sens indoielile tale M-ai intrebat si ti-am raspuns cu toata fiinta mea. in aceasta imprejurare n-a fost vorba de nicio preferinta iti repet esti barbatul pe care si-l poate dori orice femeie Ce vrei sa fie superior, cum zici, la acel om? Privirea ta agera, mersul puternic, bratul tau voinic facut sa pedepseasca, dar si sa franga un trup de femeie, nu le poate avea acel nevolnic (il priveste lung, asteapta un raspuns care intrazie).

Pietro (simte adanca ei sinceritate, sta mult in cumpana, si pe urma vrea parca sa se ridice, simte din nou muscatura ranei, nu mai gaseste nimic, dar refuza sa accepte, caci indoiala a biruit in el): Ramane totusi posibilitatea ca tu insati, chiar sincera fiind, sa nu-ti dai seama limpede de aceste lucruri sa le vrei numai sa fie asa, cum le arati acum (se frange deznadajduit) E de prisos Nimic, nimic, nu-mi poate ajuta ceea ce a destramat din greseala o femeie, nu mai poate reface tot ea (cu capul intors priveste intr-alta parte, arde mereu mocnit).

Alta: Nu te pricep deloc Parca esti nemultumit ca ti-am respins indoielile tale neintemeiate.

Pietro: Tocmai asta ma nimiceste, daca as fi fost numai un om nechemat pentru iubire, ar fi o descoperire care mi-ar innegri inima. As renunta fireste la dragoste pentru totdeauna, dar restul fiintei mele ar ramane in picioare as fi, in ceea ce sunt, mantuit.




Act venetian - Actul 1 - Scena 1
Act venetian - Actul 1 - Scena 2
Act venetian - Actul 1 - Scena 3
Act venetian - Actul 1 - Scena 4
Act venetian - Actul 1 - Scena 5
Act venetian - Actul 1 - Scena 6
Act venetian - Actul I - Scena 7
Act venetian - Actul 2 - Scena 1
Act venetian - Actul 2 - Scena 2
Act venetian - Actul 2 - Scena 3
Act venetian - Actul 3 - Scena 1
Act venetian - Actul 3 - Scena 2
Act venetian - Actul 3 - Scena 3
Act venetian - Actul 3 - Scena 4
Act venetian - Actul 3 - Scena 5
Act venetian - Actul 3 - Scena 6
Act venetian - Actul 3 - Scena 7


Aceasta pagina a fost accesata de 2096 ori.